Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) îşi exprimă „profunda dezamăgire şi îngrijorare” cu privire la eliminarea posibilităţii studenţilor care studiază la forma de finanţare cu taxă de a beneficia de burse şi în legătură cu limitarea perioadei de acordare a burselor exclusiv pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, modificări survenite în sistemul de acordare a burselor pentru studenţi şi cuprinse într-un ordin al Ministerului Educaţiei.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a adoptat Ordinul nr. 4957/2025 care modifică o anexă privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă, înaintând o formă de proiect partenerilor de dialog social care conţinea o serie de măsuri menite doar să accentueze inechităţile din sistemul de învăţământ superior, în completarea reglementărilor deja aspre survenite adoptării Legii nr. 141/2025, care au impact direct în parcursul universitar al studenţilor, precizează ANOSR într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, actul normativ nu a beneficiat de o perioadă de consultare publică, proiectul nefiind publicat în transparenţă decizională, ci doar dezbătut în şedinţa Comisiei de Dialog Social din data de 31 iulie 2025.

„Această practică a Ministerului Educaţiei şi Cercetării ignoră principiile transparenţei şi implicării actorilor interesaţi în luarea deciziilor, exprimând o lipsă de respect a instituţiei şi o sfidare a reglementărilor existente în acest sens. Dezamăgitor este faptul că acest caz nu este unul singular, Ministerul Educaţiei şi Cercetării practicând în ultimele luni acest mod de adoptare a actelor normative”, precizează sursa citată.

Măsura „încalcă principiile echității”

Referitor la Ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în 4 august, ANOSR consideră că restrângerea dreptului studenţilor eligibili de a beneficia de burse, prin eliminarea posibilităţii celor înscrişi la forma de finanţare cu taxă de a primi sprijin financiar prin burse, reprezintă „o măsură injustă şi discriminatorie, încălcând principiile care guvernează sistemul naţional de învăţământ superior”: al echităţii şi al asigurării egalităţii de şanse şi nediscriminării.

„Acordarea burselor, indiferent de categoria acestora, nu ar trebui condiţionată de forma de finanţare a studentului, întrucât aceasta nu reflectă un criteriu în vederea stabilirii beneficiarilor de burse prin reglementările de la nivel naţional. Dacă un student îndeplineşte criteriile necesare pentru a dispune de un anumit tip de bursă, performanţele şi munca depusă de acesta (pentru obţinerea rezultatelor academice sau de cercetare, respectiv pentru a se susţine la studii) nu ar trebui să fie desconsiderate doar pentru că acesta nu studiază în regim bugetat în anul de studiu respectiv”, arată ANOSR.

Organizaţia mai consideră că, având în vedere rolul burselor sociale de „a facilita accesul şi parcursul în învăţământul superior pentru studenţii proveniţi din categorii defavorizate” şi de a asigura condiţii minime de subzistenţă pentru aceştia, defavorizarea studenţilor care studiază la taxă „va accentua dificultăţile cu care aceştia se confruntau deja” şi va reprezenta „eliminarea unui sprijin esenţial” pentru aceste categorii de studenţi, inclusiv pentru aceia care reuşesc să găsească resursele financiare pentru a-şi achita taxele de şcolarizare.

Totodată, bursele pentru performanţă au drept scop încurajarea şi recompensarea studenţilor care au rezultate deosebite la învăţătură, în cercetare şi inovare sau în alte situaţii stabilite de instituţiile de învăţământ superior, astfel că efortul studenţilor nu ar trebui neglijat sau chiar ignorat doar din raţionamentul că aceştia urmează studii în regim de finanţare cu taxă, adaugă sursa citată.

Studenții rămân fără burse în perioada vacanțelor

Referitor la acordarea burselor pe toată durata anului universitar, inclusiv pe perioada vacanţelor, ANOSR a susţinut încă din 2017 necesitatea implementării acestui mecanism în cadrul sistemului de burse pentru studenţi, întrucât „calitatea de student nu se pierde pe perioada vacanţelor”.

„Mai mult, studenţii au cheltuieli şi în afara perioadelor de activităţi didactice propriu-zise, fiind nevoiţi să-şi acopere cheltuielile curente de trai şi pe perioada vacanţelor (de iarnă, de primăvară, de vară), având de achitat taxe de cazare în cămin sau chirii în centrul universitar în care studiază, deşi nu rămân acolo pe perioada întregii vacanţe”, precizează ANOSR.

Sursa citată menţionează că, spre exemplu, în cazul burselor sociale, care reprezintă unul dintre principalele mecanisme pentru accesibilizarea educaţiei şi crearea unui mediu echitabil în învăţământul superior, se remarcă „în mod evident” că situaţia materială sau medicală a studentului, precum şi alţi factori asociaţi, nu se modifică în decursul perioadelor fără activităţi didactice din timpul anului.

„Studenţii se confruntă cu probleme similare de subzistenţă şi în săptămânile de vacanţă, bursele reprezentând un sprijin constant şi necesar pentru aceştia. Faptul că studenţii nu vor mai beneficia de burse în aceste perioade îi poate determina să se angajeze temporar pentru a-şi acoperi cheltuielile, iar veniturile suplimentare pe care sunt nevoiţi să le aibă ar putea ulterior să le pericliteze şansele de a beneficia de burse sociale în anul universitar următor, din cauza posibilităţii înregistrării unor venituri peste plafonul de acordare a burselor”, subliniază ANOSR în comunicatul citat.

Modul de calcul al burselor, criticat de studenți

Organizaţia raminteşte că, în urma adoptării Legii nr. 141/2025, fondul de burse se calculează prin raportarea la salariul minim net, în locul celui brut, fapt ce va aduce o scădere de aproximativ 40% a fondului şi, în consecinţă, scăderea numărului de beneficiari, iar alocarea acestuia se va realiza doar pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, nu şi pe durata vacanţelor, reducându-se astfel suplimentar fondul total de care vor dispune instituţiile de învăţământ superior.

„Impactul acestor măsuri se va vedea prin scăderea accesului şi absolvirii de studii superioare, în special în rândul persoanelor din categorii defavorizate, în creşterea ratei de abandon în învăţământul superior, precum şi în rata de studenţi angajaţi pe parcursul studiilor pentru a reuşi să-şi acopere cheltuielile de trai. De asemenea, este posibil ca retenţia studenţilor să devină din ce în ce mai complexă şi să necesite eforturi suplimentare din partea instituţiilor de învăţământ superior, prin sprijin financiar, cursuri remediale (în special pentru studenţii care nu reuşesc să frecventeze suficient activităţile didactice) şi alte facilităţi”, se mai arată în comunicatul citat.

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version