„Românii pot și România poate să treacă peste greutăți, să urce mai sus, să construiască un viitor mai bun”, a îndemnat prim-ministrul Ilie Bolojan în mesajul transmis cu ocazia Zilei Naționale a României. În același timp, premierul a descris ce presupune „o formă reală de patriotism” în viziunea lui.
„Marea Unire din 1918 este, cred eu, cel mai frumos moment al istoriei noastre naționale. E temelia României de azi, e amintirea marilor sacrificii din Primul Război Mondial și e o lecție permanentă de solidaritate românească”, a transmis prim-ministrul Bolojan, printr-un mesaj postat pe pagina lui oficială de Facebook.
Premierul a arătat că „Românii pot și România poate să treacă peste greutăți, să urce mai sus, să construiască un viitor mai bun”.
„1 Decembrie ne îndeamnă să avem încredere în România și în noi înșine (…) Unirea din 1918 ne-a dat dreptul de a fi o națiune întreagă, dar și datoria de a munci pentru bunăstarea națională. Datoria de român și datoria de cetățean merg mână în mână, iar atunci când ne facem această dublă datorie, România merge înainte”, a mai punctat Ilie Bolojan.
În același timp, prim-ministrul a subliniat că „o formă reală de patriotism” reprezintă pentru el „fiecare serviciu public care funcționează mai eficient, fiecare lucrare bine făcută, fiecare produs de calitate și fiecare investiție de succes, publică sau privată”.
„Vă mulțumesc tuturor celor care, prin muncă și decență, faceți o Românie mai bună. La mulți ani, România! La mulți ani, români – din țară și din diaspora!”, a fost concluzia premierului.
Editor : M.G.

