Preşedintele interimar Ilie Bolojan a vorbit, marţi, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, despre ingerințele externe în alegeri și anularea acestora de către CCR și a precizat că „a fost o situație excepțională, gestionată cu instrumente democratice”. Pentru prezidențialele din luna mai, „obiectivul este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect şi transparent”, a adăugat el.
„Primul mesaj este unul despre stabilitate. În condiţiile unui an dificil din punct de vedere financiar-bugetar, România are o coaliţie de guvernare ce asigură stabilitatea ţării. Gestionarea responsabilă a bugetului, menţinerea unui nivel ridicat al investiţiilor, care să genereze creştere economică şi creşterea calităţii serviciilor publice, sunt condiţiile pentru o bună guvernare”, a afirmat Ilie Bolojan, marți la Palatul Cotroceni.
El a mai spus că România este un stat democratic, care lucrează în continuare pentru a consolida instituţiile şi încrederea în acestea.
„Întărirea democraţiilor noastre este un obiectiv permanent, iar România nu face excepţie”, a completat Bolojan.
Anularea alegerilor „a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză”
Preşedintele interimar a amintit că, la sfârşitul anului trecut, pe fondul unor ingerinţe externe, Curtea Constituţională a luat o decizie privind anularea turului II al alegerilor prezidențiale.
„Este evident că această situaţie a generat provocări, iar unii au perceput-o drept o criză. A fost o situaţie excepţională, gestionată cu instrumente democratice. Doresc să afirm, cu toată responsabilitatea, că ne aflăm în interiorul cadrului constituţional, al legii şi al democraţiei. Pentru alegerile prezidenţiale ce vor fi organizate în luna mai, obiectivul nostru – al tuturor instituţiilor – este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect şi transparent. Din poziţia în care mă aflu, în acord cu atribuţiile ce îmi revin, voi veghea la îndeplinirea acestui obiectiv”, a subliniat el.
Un al treilea mesaj, a subliniat Ilie Bolojan, este că politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al UE şi al NATO.
„Direcţiile principale ale politicii externe rămân neschimbate.Rămânem un stat ce crede ferm în viitorul Uniunii Europene. Rămânem proatlantici şi un stat aliat responsabil. Suntem un partener de încredere în plan bilateral şi în comunitatea internaţională”, a mai spus el.
Bolojan, despre o încetare a focului în Ucraina
Ilie Bolojan a declarat că agresiunea Rusiei în Ucraina trebuie să înceteze și a adăugat că o încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă şi durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat nu numai de părţile aflate în conflict, cât şi de întreaga comunitate internaţională.
„Peste câteva zile se împlinesc trei ani de la atacul Rusiei asupra Ucrainei, în sine doar o continuare a aceluia din 2014. Este timpul ca această agresiune să înceteze. O încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă şi durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat nu numai de părţile aflate în conflict, dar şi de întreaga comunitate internaţională. Negocierile începute sunt un prim pas, dar pacea nu va fi una durabilă dacă ea nu va reprezenta rezultatul unor compromisuri acceptabile pentru ambele părţi în egală măsură şi dacă actorii internaţionali nu vor pune la dispoziţie un pachet cuprinzător de garanţii de securitate pentru Ucraina, pe termen scurt şi lung”, a explicat Bolojan, în discursul lui susținut marți la Palatul Cotroceni.
Șeful interimar al statului a precizat că aranjamentele de securitate trebuie completate de un plan amplu de reconstrucţie, care să permită nu numai refacerea rapidă a ţării, dar şi sustenabilitatea din punct de vedere economic a suveranităţii Ucrainei. Calea integrării europene a Ucrainei devenit mai necesară ca oricând, în fața agresiunii ruse, a adăugat el.
„Anul 2024 a adus progrese majore pe această cale, atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova. Este important ca aceste progrese să continue. La fel, integrarea europeană a regiunii Balcanilor de Vest, care rămâne de interes strategic pentru România şi pe care o vom susţine prin acţiuni concrete de sprijin”, a mai spus el.
„Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie”, spune Bolojan
Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie, iar că rezilienţa acestei ţări trebuie întărită în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc în acest an, a subliniat Ilie Bolojan.
„Sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie. Republica Moldova va avea alegeri parlamentare în acest an, iar rezilienţa sa trebuie întărită. Nu putem permite ca Rusia să folosească în continuare instrumente de şantaj şi constrângere, aşa cum am văzut recent cu folosirea energiei. Soluţia pentru securitatea energetică este o cât mai bună interconectare cu România şi cu Uniunea Europeană, iar pentru asta lucrăm intens”, a afirmat Ilie Bolojan.
securitatea şi stabilitatea în zonă sunt esenţiale pentru țara noastră, a adăugat el.
„Însă vecinătatea noastră nu ne oferă doar provocări, ci şi oportunităţi, iar aici mă refer la conectivitate. Fie că vorbim despre transport, despre energie sau despre reţele digitale, există un potenţial imens în regiunea noastră şi pentru rolul României. De aceea, coordonarea şi proiectele comune cu Republica Moldova şi Ucraina sunt vitale, ca şi implicarea noastră în viitorul proces de reconstrucţie a Ucrainei. Mă refer aici şi la potenţialul relaţiilor noastre cu partenerii din regiunea Balcanilor de Vest, cu Turcia, precum şi cu state din Caucaz şi din Asia Centrală, lucrând pe coordonatele conectivităţii”, a declarat Bolojan.
Bolojan: UE se află într-un proces de transformare care nu mai poate aştepta
Uniunea Europeană se află „într-un proces de transformare care nu mai poate aştepta”, a mai spus Ilie Bolojan.
Bolojan a explicat că ţara noastră susţine propuneri „bune” din partea blocului comunitar, precum „luarea mai rapidă a deciziilor, debirocratizarea, creşterea investiţiilor în sectorul apărării, cu excluderea acestor cheltuieli din Pactul de stabilitate, stimularea competitivităţii economiilor, poziţionarea Europei pe harta dezvoltărilor în materie de inovare şi de inteligenţă artificială, protejarea democraţiei şi a statului de drept, inclusiv de interferenţele şi de acţiunile hibrid din ce în ce mai sofisticate şi pregătirea unui nou buget, care să ţină cont de evoluţiile în materie de securitate şi apărare, dar şi de protejarea intereselor noastre pentru politica de coeziune şi agricultură”.
El a reamintit că România a aderat complet la spațiul Schengen și rămâne „un partener angajat şi activ în consolidarea securităţii interne a UE şi a securităţii frontierelor externe”.
„Se vede deja cum prezenţa României în Schengen aduce evoluţii pozitive pentru turism, transport, comerţ şi mediu. Avem fondurile din PNRR şi cele europene, iar guvernul trebuie să rezolve întârzierile şi să le utilizeze cât mai eficient, pentru că acestea înseamnă investiţii şi locuri de muncă pentru români. Acestea înseamnă prosperitate. Beneficiile apartenenţei noastre la UE sunt clare, iar România susţine orice proces la nivel european care are ca ţintă sporirea coeziunii şi a rezilienţei strategice a Uniunii şi a statelor membre”, a explicat el.
Din perspectivă strategică şi de securitate, România şi-a asumat că va continua să aibă un rol activ în consolidarea apărării şi a descurajării, precum şi a prezenţei NATO pe Flancul estic şi la Marea Neagră, potrivit șefului interimar al statului.
„Este o regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. Vom continua coordonarea strânsă cu aliaţii, pentru asigurarea măsurilor de apărare şi descurajare ale NATO. Mulţumesc tuturor aliaţilor şi partenerilor noştri pentru contribuţia pe care au adus-o la securitatea României şi a regiunii Mării Negre prin dislocările de personal militar şi de echipamente pe teritoriul ţării noastre”, a concluzionat Bolojan.
Editor : Ana Petrescu