Președintele Klaus Iohannis a respins speculațiile legate de o posibilă demisie, afirmând că „funcționăm după Constituție” și că va rămâne în funcție până la predarea mandatului noului președinte. În același timp, acesta a subliniat că „România trebuie să aleagă un președinte”, iar viitorii candidați trebuie să explice cum vor conduce țara în următorii ani.
Întrebat despre o eventuală demisie, Klaus Iohannis a subliniat că nu va face acest lucru.
„Cred că este o temă vehiculată din motive populiste și electoraliste pentru că, nu e așa, funcționăm după Constituție. Atunci când am fost ales, peste 6 milioane de români mi-au dat votul pentru ca să fac lucrurile ca la carte, iar cartea este Constituția”, a declarat Iohannis.
Președintele a subliniat că în scurt timp mandatul său se va încheia și, indiferent de realizările sale, România trebuie să se concentreze pe alegerea unui nou președinte.
„Oricum nu cred că despre asta trebuie să vorbim. Eu peste puține luni plec și ce am făcut mi le asum și pe cele bune și pe cele rele, dar România trebuie să aleagă un președinte. Asta e tema pe care trebuie să o discutăm. Nu văd o utilitate în discuții prelungite dacă trebuia să stau sau nu trebuia să stau”, a adăugat acesta.
În contextul actual, Iohannis a subliniat că subiectul de actualitate ar trebui să fie viitorul președintelui ales și propunerile acestora pentru conducerea țării.
„Candidații sau cei interesați de România trebuie să vină în față și să spună cum vor ei să ducă România mai departe și de la ce să se aștepte românii de la ei”, a declarat președintele.
Totodată, Iohannis a abordat și alte subiecte importante, cum ar fi aprobarea unui buget național.
„Sunt și alte teme de mare actualitate: bugetul. Trebuie să avem cât mai repede un buget pentru a avea un comportament predictibil. Lumea vrea să știe cum va funcționa economia și la ce să se aștepte mai departe”, a adăugat Klaus Iohannis, subliniind necesitatea unui plan economic clar și sustenabil pentru viitorul țării.
Klaus Iohannis participă luni, 3 februarie, reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare de la Bruxelles, aceasta fiind prima lui apariție din acest an.
Editor : Ș.A.