Lista fugarilor de lux care evită închisoarea în România continuă să crească. Ultimul caz este cel al fostului baron PSD Ionel Arsene, pentru care Italia a refuzat extrădarea, invocând o sănătate mintală precară.

Fost șef al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat în România la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență. Statul italian a refuzat extrădarea sa. Apărarea a invocat în fața instanței italiene o stare psihică fragilă și condițiile improprii din închisorile românești.

Fosta șefă DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată în România la 4 ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. A fost arestată în Italia în 2020, însă autoritățile de acolo au refuzat extrădarea. Bica și-a executat pedeapsa în regim special, pe teritoriul Italiei.

Mario Iorgulescu, fiul fostului președinte LPF, Gino Iorgulescu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier mortal. La scurt timp după accident, a plecat în Italia. Autoritățile române urmează să emită un nou mandat de arestare pe numele său, în speranța unei rețineri și eventuale extrădări.

Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost condamnat în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu. După condamnare, el a ajuns în Grecia, unde autoritățile au refuzat extrădarea și i-au permis libertatea în schimbul unei cauțiuni de 5.000 de euro.

Paul al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare într-un dosar complex de retrocedare ilegală a fermei Băneasa, a plecat în Franța. Pe numele său a fost emis un nou mandat de arestare, însă rămâne de văzut dacă autoritățile franceze vor aproba extrădarea în România.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version