Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că au fost promiși bani pentru investiții care „nu există”. Declarația vine în contextul nemulțumirilor din PSD în legătură cu suspendarea unor finațări din PNRR și din programul Anghel Saligny.

„Nimeni nu e nebun să taie bani de la investiţii. Adevărul e altul: s-au promis bani care nu există. Nu poţi să tai ceva ce nu există”, a spus Fritz, citat de News.ro.

El dă ca exemplu programul de investiţii în sănătate, anunţat cu 13 miliarde de lei pentru spitale mai mici, complementar PNRR.

„Inclusiv noi, la Timişoara, am scris un proiect convinşi că sunt fonduri europene. Şi acum când am întrebat: domnule ministru, ce mai auzim de acest program? Îmi spune ministrul că a descoperit că acest program n-are nicio acoperire în buget”, a spus edilul.

În opinia sa, cei care plătesc pentru aceste greşeli şi minciuni sunt cetăţenii.

„Şi, da, ăsta este unul dintre motivele pentru care suntem astăzi cu o încredere atât de căzută scăzută în clasa politică şi în democraţia însăşi. Şi trebuie să reclădim această încredere, în primul rând prin fapte şi responsabilitate”, a conchis Fritz.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a supus dezbaterii publice o OUG pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi din fonduri publice naţionale. Documentul este necesar, potrivit iniţiatorilor, pentru „atenuarea riscului fiscal sistemic, iminent şi de o gravitate excepţională”, generat de supracontractarea proiectelor de infrastructură. Se referă la proiectele finanţate prin PNRR și Anghel Saligny şi instituie restricţii clare.

Conducerea PSD se reuneşte, luni, în şedinţă, pentru poziţionarea în privinţa proiectului de ordonanţă de urgenţă care vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny, despre care cei de la PSD spun că „nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare şi, prin urmare, nu a primit avizul miniştrilor PSD”. Social-democraţii anunţă că vor veni cu un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect de ordonanţă de urgenţă şi atrag atenţia că vocea aleşilor locali ai PSD, care reprezintă mai mult de jumătate din comunităţile locale din România, trebuie ascultată.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version