De obicei, din bagajul românilor nu lipsește trusa de urgență cu medicamente atunci când pleacă în vacanță, însă există riscuri și pot apărea probleme pentru că  pentru că unele țări au reguli stricte în ceea ce privește substanțele care se găsesc la liber în farmaciile de la noi. Pentru a avea o vacanță liniștită, specialiștii recomandă românilor să verifice site-ul Ministerului Afacerilor Externe înainte să pornească la drum.

„Avem niște picături antialergice, un spray de nas, avem un sirop de tuse”, spune farmacista Anda Vija.

Acestea sunt cele mai întâlnite medicamente pe care le iau românii atunci când pleacă în vacanță. Și chiar dacă la noi unele substanțe se găsesc la liber, farmaciștii recomandă o documentare Înainte să ne facem bagajul.

„Trebuie să verificăm din lista respectivă care sunt medicamentele care să nu le luăm în bagaj. De exemplu, ne luăm în paracetamol simplu sau un ibuprofen simplu. Nu luăm varianta de răceală care conține pseudoefedrină și care s-ar putea să ne creeze într-adevăr probleme”, explică Anda Vija, pentru Digi24.

Farmaciștii recomandă să luăm în vacanțe doar strictul necesar.

„Luăm nu toată cutia sau nu farmacia întreagă. Luăm anumite lucruri mai puține”, a adaugat farmacista.

Autoritățile au afișat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe recomandări de călătorie pentru fiecare țară în parte. Cine se pregătește de vacanță, e sfătuit să verifice și secțiunea de medicamente interzise.

De exemplu, opioidele și codeina sunt ilegale în Emirate și Grecia. Pseudoefedrina este interzisă în Japonia, iar metamizolul sodic este interzis în Statele Unite, Franța, Spania, Norvegia, dar și Serbia. 

Astfel, în Emiratele Arabe Unite, turiștii prinși cu medicamente pe bază de codeină sau tramadol riscă arestul. În unele țări din Asia sunt interzise medicamentele de decongestionare a căilor respiratorii, iar în Liban, Filipine și Coreea de Sud este interzisă substanța furazolidonă, specifică medicamentelor antidiareice. Acidul acetilsalicilic, un component regăsit în aspirină, este interzis în Serbia.

„Pastile pentru durere de cap sau greață, febră”, a precizat în tânără referitor la medicamentele pe care le ia la ea în vacanță.

„Am avut un atac de cord, anul trecut. Sunt niște medicamente pe care trebuie să le iau. Alea le am totdeauna la mine”, spune un bărbat.

„Pastile ca să nu îți mai fie rău sau, de exemplu, pentru dureri de cap, de stomac, În rest, altceva nu”, a adăugat un alt tânăr.

În total sunt 30 de substanțe care la noi se găsesc la liber, dar sunt interzise în alte țări ale Uniunii Europene.

Editor : A.P.

Share.
Exit mobile version