Medicamentele pentru tratarea răcelii și gripei sunt cumpărate în ritm atât de rapid, încât farmaciile nu reușesc întotdeauna să se reaprovizioneze. Deși și-au făcut stocurile din timp, cererea uriașă din ultimele săptămâni face ca rafturile să se golească, în unele cazuri, de pe o zi pe alta. Probleme sunt și în spitale, unde secțiile de boli infecțioase sunt pline cu pacienți care au infecții respiratorii. În prezent, doar 1,1 milioane de români sunt vaccinați antigripal, deși numărul, spun medicii, ar fi trebuit să fie de trei ori mai mare în această perioadă din an. 

Antiviralele și testele rapide care confirmă prezența virusului gripal sunt cele mai vândute produse în farmaciile din țară. Farmaciștii și-au făcut stocurile din timp, însă cererea este uriașă.

Anda Vija, farmacist: Acum încep să se simtă deja lipsurile de pe piață pentru că a fost o cerere probabil mai mare și decât cea estimată de către depozite și de către noi. Stocuri am avut întotdeauna, avem și acum, doar că le așteptăm de pe o zi pe alta, vin tot mai greu, deja încep să nu se mai găsească.

Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara: Recomandăm populației să nu ia tratament fără un consult de specialitate, adică nu trebuie să luăm profilactic, nu trebuie să luăm să avem să luăm în casă, trebuie să luăm la acei pacienți care necesită.

În prezent, doar 1,1 milioane de oameni sunt vaccinați antigripal. În contextul în care specialiștii spun că numărul celor imunizați ar trebui să fie de 3 ori mai mare pentru a trece cu bine peste sezonul gripal,

Astfel de scene sunt tot mai întâlnite în spitalele de boli infecțioase din țară.

Reporter: Cum e?
Pacient: Rău.
Reporter: Ce simptome aveți?
Pacient: Tușesc.
Reporter: De cât timp?
Pacient: De vreo trei săptămâni.

Pacient: Foarte greu.
Reporter: Ce simptome aveți?
Pacient: Oboseală, dureri de cap de o săptămână. De asta am venit, să vedem, să nu fie vreo complicație.

Medicii spun că suntem în vârful sezonului gripal.

Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș Timișoara: Locurile sunt undeva aproximativ la 90% pline, cel puțin pe bolile infecțioase, dacă vorbim de infecții virale, dar și de infecții bacteriene pe secțiile de pneumologie undeva la 30-40%, deci mai avem locuri pe care putem să le facem dacă o să fie nevoie.

Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: În ultima săptămână de raportare a Institutului Național de Sănătate Publică au fost confirmate peste 170.000 de persoane cu infecții virale, dar și cu gripă.

De la începutul sezonului gripal au fost înregistrate 35 de decese la nivel național.

reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version