Tot mai mulți tineri vor să învețe să recunoască aromele din vin sau cafea. Meserii precum „nasul vinului” sau „nasul cafelei” devin, astfel, tot mai căutate. Nu e nevoie de talent special, spun experții, ci de mult exercițiu și atenție la detalii. Astfel de cursuri se predau la Universitatea de Științele Vieții din Iași, care are un master despre tehnologia și controlul calității băuturilor, iar interesul studenților e mare. „Este destul de provocator”, mărturisește una dintre studente. 

„Întâi il mirosiți prima dată, după care îl agitați”, le explică studenților profesorul de oenologie, Valeriu Cotea.

Vinul are cel puțin cinci arome dominante, spun specialiștii antrenați să le descopere după miros.

„La vinurile roșii, de exemplu, sunt note de fructe și, în general, fructe roșii, fructe de pădure. La cele albe sunt flori, flori de câmp sau chiar fân”, spune Valeriu Cotea, profesor de oenologie.

Universitatea de Științele Vieții din Iași are un master despre tehnologia și controlul calității băuturilor, iar interesul e mare. Octav a terminat Facultatea de Informatică, însă și-a dorit să învețe mai multe despre vin și să încerce o profesie nouă.

„Această pasiune mi-a venit lucrând într-un bar. Complet de la zero am început, necunoscând nimic despre vin”, mărturisește Octav Șerban, student.

Cei care au ales această specializare se antrenează mirosind, după care încearcă să memoreze esențele, pentru a le identifica ulterior în vinuri.

„Este destul de provocator, în special pentru persoanele care au simțurile mai puțin dezvoltate”, spune o tânără.

„Cred că cel mai greu este la vinul alb de recunoscut”, e de părere un tânăr.

„Practica contează, contează foarte mult exercițiul, memoria. În final, tu trebuie să dai niște verdicte, trebuie să dai niște denumiri care să te ducă la mirosul respectiv, să-l asociezi cu fructe, plante”, povestește Valeriu Cotea, profesor de oenologie.

Același antrenament se face și pentru cafea.

„De la arome fructate, la arome vegetale, la arome medicinale. Poate nu sunt atât de plăcute, dar le vom găsi în intensități mai mici”, explică Cintia Colibaba, degustător autorizat.

„Doar consumam cafea și cam asta era tot pentru mine. Nu mi-aș fi imaginat că există chiar atât de multe arome”, mărturisește un  tânăr.

Specialiștii spun că aceste abilități de a identifica aromele din vin sau cafea trebuie antrenate pe tot parcursul vieții, în cazul celor care se gândesc la o carieră în domeniu.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Share.
Exit mobile version