Au apărut noi imagini cu lovitura aeriană executată de Israel în septembrie anul trecut, în urma căreia fostul lider Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost eliminat. Nasrallah se ascundea într-un buncăr subteran, iar aviația israeliană a folosit bombe cu putere mare de penetrare.
Bombardamentul israelian a vizat buncărul central de comandă al Hezbollah, situat în suburbia Dahieh din sudul Beirutului, scrie canalul Nexta pe rețeaua X, unde a postat și imaginile cu momentul exploziei.
Atacul a avut loc pe 27 septembrie 2024, când armata israeliană a anunțat că liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis.
Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată o stradă din Beirut și un bărbat care se pregătea să plece cu scuterul. Prin dreptul lui trece un alt scuter și după doar câteva fracțiuni de secundă un proiectil venit de sus lovește asfaltul, fără însă să producă o explozie, ci un fel de undă seismică ce face ca asfaltul să se onduleze și să ridice de la sol o mașină parcată pe trotuar.
De altfel, bărbatul care voia să plece cu scuterul nu a pățit nimic, deși se afla la doar câțiva metri de locul impactului. El a fugit să se adăpostească și abia apoi s-a văzut o explozie prin norul gros de praf ridicat. După câteva secude, când praful începe să de răspândească, bărbatul revine și pleacă cu scuterul care nici măcar nu fusese doborât de suflul exploziei. Pe stradă se văd două cratere.
Pe filmarea înregistrată de o cameră video de pe trotuarul de vizavi se vede că au fost mai multe explozii în linie, de-a lungul străzii.
În atac, armata israeliană ar fi folosit până la 80 de bombe cu penetrare pentru distrugerea buncărului, potrivit Nexta.
Hassan Nasrallah a condus Hezbollah timp de mai bine de 30 de ani, timp în care gruparea a devenit o forță formidabilă în Liban, iar el a ajuns una dintre cele mai influente figuri din Orientul Mijlociu.
Uciderea lui a reprezentat o lovitură grea pentru mișcarea Hezbollah.
Editor : Bogdan Păcurar