Un locuitor din orașul Benifaio din Valencia a surprins momentul în care o tornadă a măturat zona,în mijlocul unei furtuni „istorice” care a lovit estul și sudul țării, scrie TheOlivePress.
Într-un clip distribuit și pe X, se pot vedea resturi învârtindu-se pe cer, în timp ce coloana de aer suflă peste o benzinărie .
Oamenii pot fi văzuți alergând să se adăpostească, în timp ce tornada pare că se îndreaptă spre ei.
O altă înregistrare video arată scaune, mese și alte obiecte care se învârt în jurul unei terase de apartament, în timp ce tornada trece pe lângă.
Inundații devastatoare în Spania
Zeci de oameni și-au pierdut viața în urma inundațiilor care au măturat mai mult zone din Spania. Cele mai afectate regiuni sunt Valencia, Castilla-La Mancha și părți din Andaluzia.
Populația din cele trei regiuni a fost rugată să rămână în casă și să evite călătoriile dacă nu este absolut necesar.
Condițiile dramatice sunt cauzate de o așa-numită DANA, o zonă înaltă de depresiune izolată care aduce de obicei precipitații abundente și o scădere a temperaturilor.
Citește și:
Editor : S.S.