Președintele României, Nicușor Dan, a ținut vineri, 24 octombrie, un discurs la Teatrul Național din Iași, unde participă la ceremonia aniversară a Universității „Alexandru Ioan Cuza” și a Universității Naționale de Arte „George Enescu”. Ambele instituții împlinesc 165 de ani de existență.
„Este o mare onoare și am ținut să fiu prezent la această manifestare, pentru a onora Iașul, una din capitalele României Mari, a onora niște instituții – Universitatea «Al.I. Cuza», Universitatea «George Enescu» și, nu în ultimul rând, Teatrul Național «Vasile Alecsandri».
Eu refuz această împărțire la care distinșii colegi au făcut referire – unii sunt cu rațiunea, alții cu emoțiile. Eu cred că există emoție și în științele exacte și, în același timp, există rațiune în așa-numitele industrii creative. O societate este definită de instituțiile pe care le are. Aceste două instituții, cele două universități pe care le aniversăm astăzi, au fost esențiale în definirea unei identități naționale.
Putem să reflectăm puțin la rolul universității în zilele noastre. Trăim o perioadă în care multe valori sunt puse în discuție și, dacă ne referim la mediul academic, cred că sunt două importante: una este adevărul. Trebuie ca în mediul universitar sau într-o lume în care fenomenul de dezinformare crește accelerat, să luptăm pentru adevăr.
Importanța cunoașterii care, de asemenea, este pusă în discuție zilele acestea. Trebuie să afirmăm, să promovăm, să luptăm pentru o lume în care cunoașterea contează și deciziile se iau pe bază de cunoaștere”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan, întâmpinat cu huiduieli de mai mulți protestatari
Când a sosit la Teatrul Național din Iași, șeful statului a fost întâmpinat de huiduieli de câteva persoane adunate în fața instituției de cultură.
După ce a coborât din maşină, la intrarea în clădirea Teatrului Naţional, Nicuşor Dan a fost întâmpinat de zeci de protestatari, aceştia strigând „Ruşine”, „Trădătorule” şi „Pleacă în Ucraina”.
Un bărbat a strigat către şeful statului „Eşti cel mai slab preşedinte”.
Nicuşor Dan i-a salutat cu mâna pe protestatari, apoi a intrat în clădirea Teatrului Naţional.
Citește și:
Nicușor Dan, despre scandalul din Coaliție: „E simplu să vii cu declarații împotriva celuilalt. Să construiești ceva e mai greu”
Nicușor Dan nu susține un referendum pe tema pensiilor magistraților. „Există chestiuni de nuanțe”
Editor : A.M.G.
