Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, consideră că un guvern de coaliție pro-europeană are „șanse foarte mari” de a se forma, deoarece „nimeni nu poate să ignore majoritatea” din Parlament. Edilul subliniază că reunirea partidelor care susțin apartenența României la Uniunea Europeană și NATO reprezintă „un semnal foarte bun” pentru electorat.
„Sunt un politician care caută dialogul, şi nu scandalul, iar în momentul în care mi se va cere ceva, o să fac, pentru că este o decizie foarte importantă pe care urmează să o luăm toţi, ca societate. Nu e o alegere între două persoane, cum multă lume a spus, ci o alegere între a rămâne în Uniunea Europeană şi NATO, cu toate problemele pe care le avem, şi clasa politică, şi societatea, şi a alege un preşedinte care vrea opusul, care pune în discuţie scutul de la Deveselu, toate trăsnăile astea”, a declarat Nicușor Dan, la Digi24, adăugând că „e o chestiune foarte serioasă şi foarte bine că oamenii de afacere au intervenit în această discuţie, pentru că, de fapt, toate instituţiile statului trăiesc din banii pe care ei îi produc”.
Întrebat despre posibilitatea ca extremiştii să se înţeleagă şi să ajungă la un guvern minoritar, Nicuşor Dan a spus că nu există niciun guvern care să nu aibă o validare în Parlament, iar această opţiune nu există.
Atâta timp cât avem partide care au împreună peste 65% din voturile din Parlament, un guvern susţinut de 35% nu are nicio şansă să treacă. N-am urmărit discuţiile dintre ei, dar în momentul în care partidele pro-europene se înţeleg, ei n-au nicio şansă.
Primarul general al Capitaltei a adăugat că singura şansă ca un partid format din AUR, POT şi SOS să intre la guvernare este ca unul din celelalte partide pro-europene să realizeze o alianţă cu ei.
Şi toţi s-au exprimat explicit că nu vor face asta. Şi tind să-i cred, pentru că sunt totuşi lucruri foarte serioase. Deci, în momentul de faţă, majoritatea din Parlament pare că se consolidează, în discuţie mai rămâne cine va fi preşedintele. Pentru că preşedintele are totuşi nişte atribuţii în stat.
Edilul a adăugat că un preşedinte „rezonabil”, care vede că are o majoritate de 65% în Parlament şi care declară ferm că nu vrea să guverneze decât în această formulă, „nu poate să nu vadă asta şi să desemneze pe cine consideră domnia sa din rândul acestor partide”.
Un preşedinte care baleiază, poate să facă orice. Poate să numească un prim-ministru de care ştie că nu o să strângă o majoritate şi nu o să facă un guvern şi de asta e important ca în această alegere să avem un preşedinte rezonabil. (…) Teoretic, niciun scenariu nu este exclus. Dar pentru moment, eu cred că trebuie să ne mobilizăm pentru alegerile din 8 decembrie şi să alegem un preşedinte pro-european şi pro-NATO. Rămânem cu toate problemele pe care le aveam până acum în societate, corupţia şi toate celelalte, dar măcar nu ne creăm o problemă uriaşă în plus.
În priviţa unor variante de premier, Nicuşor Dan a spus că deocamdată nu se poate spune, întrucât sunt „multe necunoscute” şi fiecare dintre partide are lista lui de oameni pe care îi consideră potriviţi să ocupe o funcţie de decizie.
Deci o să fie o negociere cu patru partide, o negociere foarte complicată. Dar faptul că ei s-au aşezat şi spun că vor să meargă aşa e un semnal foarte bun, Desigur negocierile şi pe poziţii, şi pe program vor fi dificile între patru partide. De exemplu, votul primarilor în două tururi. Discuţia asta o avem de cel puţin 10 ani în spaţiul public. Unii o vor, ceilalţi nu. Pe de altă parte, există semnalul pe care românii l-au dat, inclusiv votanţii lui Călin Georgescu, că lucrurile nu merg cum trebuie în societatea românească. Şi că trebuie să existe nişte reforme. Şi i-am auzit pe toţi liderii de partide că au înţeles mesajul românilor. Deci, o să vedem şi nişte reforme. (…) Desigur, persoana primului-ministru este importantă tot timpul, pentru că el este cel care ia ultima decizie. Dar, aşa cum văd eu lucrurile acum, există capacitate de negociere la fiecare din cele patru partide.
Întrebat dacă, în condiţiile în care ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu ar putea scoate România din NATO şi UE, Nicuşor Dan a răspuns că nu crede că poate face asta „cu un parlament care are o voinţă, cu o majoritate în Parlament care are o voinţă clară pro-europeană şi pro-NATO”.
Însă, ca noi să ne pierdem foarte multe energii în fel de fel de lupte sterile, în care preşedintele spune una, Parlamentul spune alta, Guvernul alta, asta e posibil să facă, da, ca preşedinte.
Ce spune Nicușor Dan despre Călin Georgescu
Edilul Capitalei a mai spus că nu l-a întânit personal niciodată pe Călin Georgescu, ci l-a văzut doar la televizor şi că i se pare o persoană „foarte ciudată, instabilă”.
Acum, ca toţi românii interesaţi de ce se întâmplă ţara asta, am văzut diferite materiale cu domnia sa, în care spune că NATO e inutil şi că noi trebuie să fim prieteni cu toată lumea, că trebuie să dăm afară companiile. A spus nişte lucruri pe care apoi le-a spus exact invers. Pe de o parte, zice că este tradiţionist, pe de altă parte temele din discursul său nicidecum nu sunt creştine. Sunt un fel de animism, aşa, din cunoştinţele mele, limitate, de istoria religiilor. O persoană foarte, foarte ciudată, instabilă, aşa, la prima vedere, i-aş pune eticheta asta.
Editor : Ș.A.