Președintele Nicușor Dan a fost provocat să precizeze cum i-ar explica unui supraviețuitor al Holocaustului că au existat legionari buni. Întrebarea a venit din partea liderului comunității evreiești, Silviu Vexler, care l-a criticat dur pe șeful statului pentru că a contestat la Curtea Constituțională Legea împotriva extremismului și antisemitismului. A fost prima dată când cei doi au stat față în față, după izbucnirea acestui scandalului, anunță Digi24.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a organizat, joi, ceremonia anuală de comemorare a victimelor Holocaustului, preşedintele Nicuşor Dan subliniind obligaţia de a combate discursul antisemit, xenofob, care incită la ură.
„Comemorăm un eveniment tragic din istoria noastră în care foarte mulţi oameni au murit, foarte multe familii au avut o imensă suferinţă pentru simplul motiv că aveau altă apartenenţă etnică. Într-un moment al istoriei în care vedem tensiuni tot mai mari şi vedem o aceeaşi tentaţie de a arunca vina pentru neîmpliniri personale sau sociale tot timpul către celălalt, avem obligaţia să avem în memorie şi să păstrăm memoria acestui eveniment tragic, avem obligaţia să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit, discursul xenofob, discursul care incită la ură”, a afirmat Nicuşor Dan.
Președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER), deputatul Silviu Vexler, i-a reproșat, însă, președintelui că a hotărât să se opună Legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură.
„În România este legală promovarea persoanei lui Adolf Hitler și a lui Corneliu Zelea Codreanu, spre exemplu, datorită unui vid legislativ care ar fi fost corectat prin actul normativ menționat anterior. Domnule președinte Dan, ați hotărât să vă opuneți acestei legi, menționând printre altele, într-o conferință de presă, că – și o să-mi permit să folosesc un citat – ‘Legea spune că dacă faci o organizație cu caracter legionar, trebuie să faci pușcărie. Eu cred că nu’. Sigur, vă refereați la o organizație care se referă și la cei care au luptat împotriva comunismului”, a spus Vexler.
„Cuvintele și gesturile sunt mult mai puternice decât armele”
Menționând că legea a fost adoptată de către Parlament cu susținerea unanimă a partidelor parlamentare democratice, iar Curtea Constituțională a constatat că această lege este „clară, precisă și predictibilă prin raportare la conținutul reglementării pe care l-a raportat la obiectul și scopul legitim al legii’, președintele FCER a accentuat că declarațiile șefului statului „au avut un impact direct, major și negativ atât asupra evreilor din țara noastră, cât și asupra societății în general’.
„Aceste gesturi au fost, din păcate, subliniez din nou acest lucru, interpretate ca o încurajare extraordinară de către acel segment din societate care își dorește în esență să distrugă democrația din România. Au perceput-o ca pe o încurajare pentru promovarea în continuare a ideologiei legionare, a conducătorilor organizațiilor extremiste, inevitabil a antisemitismului și a tuturor formelor de extremism. Pare că, într-o clipă, peste 30 de ani de eforturi ale României s-au năruit”, a susținut Vexler.
El și-a exprimat convingerea că nu aceasta a fost intenția președintelui.
„Cuvintele și gesturile sunt mai puternice, mult mai puternice decât armele. Și nu pot să nu mă întreb dacă un supraviețuitor al Holocaustului ar sta acum în fața noastră, ar putea merge cineva să se uită în ochii lui și să-i explice că au existat legionari și naziști buni sau legionari și naziști răi? Nu cred. Ironia istoriei face că, într-unul din cele mai celebre texte ale sale, Păstorel Teodoreanu spunea câteva cuvinte pe care le-am înțeles mult, mult mai târziu: ‘Căpitane, nu fi trist! Garda merge înainte, prin Partidul Comunist’. Cât adevăr în aceste vorbe”, a arătat Silviu Vexler.
Pe de altă parte, președintele FCER a atras atenția că „antisemitismul a ajuns în întreaga lume la un nivel care nu a mai existat de la Holocaust”.
Editor : C.A.