Pericol pe un bulevard aglomerat din Iași. Roata de rezervă a unui tir s-a desprins și s-a rostogolit câteva sute de metri, în derivă, printre mașini. Numai norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit.
Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere pe un bulevard intens circulat din Iași. Desprinsă de pe un tir, roata de rezervă a făcut slalom printre mașini.
În drumul său, aceasta s-a izbit de mai multe autoturisme și, mai grav, a fost cât pe ce să lovească în plin un grup de pietoni care traversa strada.
În cele din urmă, după intervenția unui bărbat, roata s-a oprit într-un stâlp de pe marginea străzii, nu înainte de a avaria o mașină care aștepta la semafor.
În urma incidentului, nimeni nu a fost amendat, întrucât șoferul camionului și cel al mașinii avariate au făcut o înțelegere amiabială.
Editor : Izabela Zaharia