Pensiile din Pilonul II ar putea fi mai mari. O inițiativă legislativă prevede ca firmele să poată vira pentru fiecare angajat până la 150 de euro în plus pe lună față de contribuția obligatorie din prezent, care e 4,75% din salariul brut. Plata ar urma să fie deductibilă pentru companiile care aleg să facă asta, iar angajații spun că banii în plus, mai ales la bătrânețe, nu strică niciodată.
Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: În prezent, contribuția pentru Pilonul II de pensii este de 4,75% din salariul brut, pe care angajatul îl primește în fiecare lună pentru munca prestată.
Acest lucru s-ar putea schimba, însă, dacă proiectul de lege depus în Parlament s-ar transforma în lege. Concret, angajații ar putea primi până la 150 de euro pe lună pentru Pilonul II, dacă firma la care lucrează va opta pentru acest lucru.
Tânăr: Ar fi o idee foarte bună, după părerea mea, cu câți bani mai mulți ai la pensie, cu atât mai bine, nu? Mie mi se pare că ar trebui să fie obligatorie și mi se pare că oamenii nu ar trebui să fie blocați neapărat într-o firmă.
Femeie: Cine nu și-ar dori bani în plus la pensie, că și așa pare o mare problemă. Chiar mă gândeam zilele trecute, vorbeam cu colegele, pentru că în fiecare an aproape s-a schimbat de la vârsta de pensionare, până la condiții, până la… și nu știm ce ne așteaptă.
Reporter: E nevoie de bani în plus la pensie?
Femeie: Absolut, absolut. Sunt banii absolut insuficienți pentru necesarul zilnic, sunt atâtea probleme și e greu de dus până la capăt, dar asta este și asta e binevenit.
Proiectul permite firmelor să aleagă dacă să facă sau nu acest lucru.
Flaviu Pop, președinte Asociația West HR: Cred că firmele care gândesc pe termen lung vor beneficia de această inițiativă, fiindcă ele își pot face un buget și vor plăti angajații cu un efort mai mic financiar. În schimb, firmele care gândesc pe termen scurt și de-abia au aer, să zic așa, din punct de vedere fiscal, nu o să folosească această facilitate, fiindcă sunt niște bani blocați. E o investiție și îi vor recupera și ei, și angajații abia peste câteva zeci de ani.
În prezent, aproximativ 8,3 milioane de români contribuie la pilonul II de pensii.
reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop
Editor : Izabela Zaharia