Poliţiştii fac, joi dimineaţă, 23 de percheziţii domiciliare în localitatea Ţăndărei din judeţul Ialomiţa. Vor fi puse în aplicare câteva zeci de mandate de aducere şi mandate europene de arestare.

„Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. De asemenea, vor fi puse în aplicare câteva zeci de mandate de aducere şi mandate europene de arestare, emise pe numele unor persoane despre care există indicii că se află în localitatea Ţăndărei”, informează Poliția Română, într-un comunicat de presă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Persoanele de interes depistate vor fi conduse la sediul poliţiei pentru amprentare şi fotografiere şi audiate în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Ordine Publică şi Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi din cadrul Poliţiei Capitalei şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, respectiv luptători ai structurilor pentru acţiuni speciale, poliţişti de investigaţii criminale, rutieră, ordine publică, grupe canine şi jandarmi.

Editor : Ana Petrescu

Share.
Exit mobile version