Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a convocat pentru astăzi, 11 august, o reuniune a Biroului Permanent Naţional. În ședință se va stabili dacă este cazul ca social-democrații să se retragă din Coaliția de guvernare, ori să continue, și dacă da, în ce condiții. Nemulțumirile sunt multe, atât la nivel central, cât și la nivel local.
Funeraliile lui Ion Iliescu, punctul de aprindere
Aparent, totul ar fi plecat de la nemulțumirea celor din PSD față de poziția USR cu privire la funeraliile lui Ion Iliescu. Însă mai multe surse spun că de fapt, supărarea social-democraților ar porni de la faptul că trebuie să cedeze partidului condus de Dominic Fritz mai multe posturi de prefect, subprefect, precum și alte funcții la nivel central și local.
Și dacă asta nu ar fi fost destul, politicieni importanți din Partidul Social Democrat acuză guvernul Bolojan că „frânează Moldova și că taie investițiile la autostrăzile vitale pentru această regiune, amenințând chiar cu votarea unei moțiuni cenzură împotrivia executivului condus de președintele PNL.
„Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Naţional pentru ziua de luni, în vederea analizării situaţiei create în interiorul Coaliţiei de guvernare ca urmare a poziţionării unor parteneri faţă de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului preşedinte al României, Ion Iliescu. În opinia PSD, acţiunile şi declaraţiile recente ale unor membri ai Coaliţiei, contrare obligaţiilor legale şi normelor de conduită instituţională, afectează nu doar relaţiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic de guvernare, ci şi echilibrul necesar în funcţionarea Guvernului”, a scris Grindeanu, vineri, pe Facebook.
„Reuniunea Biroului Permanent Naţional are ca obiectiv evaluarea impactului acestor evenimente asupra funcţionării Coaliţiei de guvernare şi stabilirea unei poziţii clare a partidului în raport cu continuarea colaborării guvernamentale, în condiţii de respect reciproc şi corectitudine politică. PSD rămâne angajat în susţinerea unei guvernări stabile, în interesul cetăţenilor, dar subliniază că loialitatea politică, buna-credinţă şi dialogul între parteneri reprezintă fundamente indispensabile ale oricărei construcţii politice durabile”, a completat președintele interimar al PSD.
PSD a refuzat să participe la ședința Coaliției de miercuri, 6 august
PSD a refuzat să participe la ședința coaliției de miercuri, 6 august și a anunțat prin Sorin Grindeanu „că nu va participa la ședințele Coaliției până când USR nu va da dovadă de „maturitate politică”.
„Refuzăm să girăm formele de instigare la ură publică manifestate de liderii USR, chiar și în ședințe oficiale de Guvern. De aceea, am decis alături de colegii din conducerea PSD să nu participăm la ședințele Coaliției până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică și își vor revizui atitudinea”, a anunțat socvial-democratul pe Facebook.
Marius Budăi amenință Guvernul Bolojan cu moțiune de cenzură
Social-democratul Marius Budăi amenință cu moțiunea de cenzură și cu un vot „pentru”, în cazul în care lucrările de construcție a autostrăzior A7 și A8 vor fi sistate. Acesta a făcut un apel pe Facebook la toți parlamentarii din Moldova să susțină aceste proiecte „ atât de importante pentru zona noastră”.
„Să solicităm public clarificarea continuării lucrărilor la A7 și A8 și, dacă nu suntem mulțumiți de răspunsul primit, să votăm următoarea moțiune de cenzură care va fi depusă la adresa guvernului”.
„Fierbere foarte mare în teritoriu”
„Este o fierbere foarte mare în teritoriu, sa știți. Aici la noi, problema acum nu este așa de ușoară. Eu văd un impact foarte mare, este o fierbere foarte mare în teritoriu. Vom vedea ce spun colegii noștri din teritoriu și după care ne vom exprima. Sunt foarte supărați asupra acestor atitudini și asupra acestei percepții. Noi am avut anumite solicitări și la pachetul 1 de măsuri, vă aduceți foarte bine aminte, care nu au fost luate în calcule. Și acele solicitări trebuie să ajungă pe masa discuțiilor în cadrul Coaliției, pentru că PSD, totuși are un număr important de parlamentari care susține acest Guvern”, a declarat Marius Budăi.
Acesta este cel mai nou motiv de nemulțumire. Pe listă mai sunt programul „Anghel Saligny”, pilonul doi de pensii și tăierea unor privilegii de pensii. Dar, de fapt, supărarea ar veni în contextul în care urmează să se împartă funcții și să se taie privilegii.
PSD și USR se ceartă pe funcții, al doilea pachet fiscal întârzie. Ce posturi de conducere se negociază
Coaliția de guvernare a pus pe pauză discuțiile despre pachetul fiscal promis pentru luna iulie, și care trebuia să vină cu o reformă amplă a administrației, din cauza neînțelegerilor privind împărțirea funcțiilor în stat. PSD nu a mai participat la ședința Coaliției, acuzând atitudinea pe care USR a avut-o față de funeraliile lui Ion Iliescu, în timp ce liderii USR au susținut că social-democrații blochează de fapt discuțiile pentru că nu sunt de acord să cedeze unele posturi.
Președintele Nicușor Dan declara, pe 25 iulie, că pachetul trebuia să fie gata până la sfârșitul lunii iulie, dar asumarea lui în Guvern va avea loc abia luna următoare. „Nu sunt chestiuni dramatice. Să ne păstrăm calmul și optimismul că mergem în direcția potrivită fiscal”, a spus șeful statului. Între timp, premierul Ilie Bolojan a anunțat înghețarea investițiilor din programul „Anghel Saligny”, ceea ce a provocat nemulțumiri în rândul social-democraților, iar adoptarea pachetului a fost amânată din nou. De această dată pentru jumătatea lunii august.
Programul „Anghel Saligny”, o linie roşie pentru PSD
Președintele interimar al PSD a afirmat la finalul lunii iulie că programul „Anghel Saligny” reprezintă o „linie roşie pentru PSD” și că investiţiile din acest program naţional trebuie să continue.
În acest sens, el s-a întâlni cu reprezentanţii Consiliilor Judeţene şi cu primarii din judeţele unde PSD nu are preşedinţi de CJ. „A fost nevoie să facem acele discuţii aplicate legate pe „Anghel Saligny”, legate de proiectele pentru oameni, pentru comunităţile mici şi medii din România – proiectele legate de apă, gaz, canal şi drumuri. Sunt câteva concluzii care s-au desprins ca urmare a acestei întâlniri.
Colegii mei vor lucra la un document tehnic în ideea de a continua investiţiile pentru oameni – în apă, în canal, în gaz şi în drumuri.
Această discuţie trebuie să fie una tehnică, în niciun caz una politică, pentru că nu e politică să nu ai apă sau drum într-o comunitate, ţine de un standard de viaţă absolut necesar pentru România anului 2025”, a spus președintele PSD.
Ce a spus președintele Dominic Fritz despre scenariul retragerii PSD de la guvernare
Președintele USR a declarat, vineri la Digi24, că nu crede în scenariul retragerii social-democraților de la guvernare, deoarece PSD a semnat de curând acordul de constituire a coaliției și nu s-a întâmplat nimic care să contravină acestui document. Președintele USR a subliniat că „ţara aşteaptă reforme”.
„PSD tocmai a semnat un acord de coaliţie foarte clar. Nu s-a întâmplat nimic ce ar contraveni acestui acord. Este un partid responsabil, un partid istoric, un partid care a spus foarte clar după alegerile prezenţiale că vrea să facă parte din soluţie şi nu să fie o parte din problemă”, a mai spus Fritz.
În plus, el a subliniat că nu vede niciun obstacol în colaborarea cu PSD, și afirmă că „este de regretat faptul că acum suntem în acest suspans, pentru că până la urmă cetățenii se așteaptă de la noi nu să activăm în tot felul de certuri pe Facebook și la televiziuni, ci se așteaptă să ne facem treaba”.
Social-democratul Vasile Dîncu este de părere că PSD nu va părăsi Coaliția
„Cred că Coaliția va merge mai departe. Am văzut și din discuțiile cu colegii mei de zilele trecute, erau toți concentrați pe ceea ce se va întâmpla cu pachetul doi de reforme, ceea ce se va întâmpla probabil cu un al treilea pachet de reforme care ar trebui să vină, și care de asemenea să completeze încercarea de a revigora economia noastră. Atunci când intri la guvernare, când îți iei niște parteneri, îi iei și cu bune, și cu rele, cu avantajele și cu dezavantajele lor”, a spus Vasile Dîncu la Digi24.
Editor : Liviu Cojan