Românii sunt campioni la risipa alimentară deoarece aruncă anual la gunoi 150 kg de mâncare, iar în medie aruncă o porţie de mâncare pe zi. Astăzi este Ziua Națională a Alimentației și a Combaterii Risipei Alimentare.
Potrivit unui studiu, cei mai mari risipitori de alimente din România sunt restaurantele, dar și consumatorii casnici din mediul urban. În România, 2,5 milioane tone de mâncare sunt aruncate la gunoi în fiecare an.
Se aruncă 20 la sută din totalul alimentelor produse, iar gospodăriile sunt cele mai mari surse de risipă alimentară, urmate de HoReCa şi retail.
Studiile de specialitate arată că, în Uniunea Europeană, peste jumătate din risipa alimentară provine din gospodării, fiind aruncat 20% din totalul alimentelor produse. Astfel gospodăriile sunt cele mai mare surse de risipă alimentară, urmate de HoReCa și retail.
Dacă vorbim despre europeni, datele arată că fiecare european aruncă anual 70 kg de mâncare.
În acest context, Parlamentul European a adoptat o lege prin care obligă țările din Uniunea Europeană să se adapteze și să reducă riscul apariției risipei alimentare.
De asemenea, până în 2030, Uniunea Europeană a impus țărilor să reducă cu 30% risipa alimentară în gospodării, restaurante, dar și în domeniul retail.
Ziua Națională a Alimentației și a Combaterii Risipei Alimentare este sărbătorită pe 16 octombrie, simultan cu Ziua Mondială a Alimentației, stabilită de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Această zi este marcată prin campanii de conștientizare pentru a sublinia importanța accesului la hrană, a siguranței alimentare și a combaterii risipei de alimente.
Pe 29 septembrie, a fost celebrată Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare, zi a fost proclamată în 2019 prin rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Editor : Ana Petrescu