Fostul ministru al Transporturilor, liderul interimar al PSD Sorin Grindeanu, anunţă că de joi se circulă în regim de drum de mare viteză între Craiova şi Constanţa.
„De astăzi se circulă în regim de drum de mare viteză între Craiova şi Constanţa!”, anunţă fostul ministru al Transporturilor.
„Construcţia celor 121,1 km de drum expres dintre Craiova şi Piteşti a costat aproximativ 3,1 miliarde de lei, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi prin Programul Transport 2021-2027”, a transmis Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Acesta spune că „se va da în circulație ultimul tronson de aproximativ 12 kilometri de la Albota până la intersecția cu A1”.
De asemenea, el a precizat că „vom putea merge pe Autostradă aproximativ 450 de kilometri”, de la Craiova până la Constanța.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că ultimii 12 km aferenți Tronsonului 4: Colonești – Pitești al Drumului Expres Craiova -Pitești asigură „continuitatea la nivel de drum de mare viteză între Craiova și Constanța, via A0 pe semi-inelul sudic, pe o distanță totală de 470 de km, fiind cel mai lung traseu aflat în circulație”.
Editor : C.S.