Şoferul care a murit, marţi seară, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se aflau s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pentru comportament agresiv în trafic. Poliţiştii îi restituiseră documentul după ce tânărul contestase în instanţă decizia.

„Cu privire la accidentul rutier din data de 10 decembrie a.c., din jurul orei 22.30, din municipiul Ploieşti, soldat cu decesul a doi tineri, revenim cu următoarele precizări: La data de 15 iulie a.c., şoferului decedat i s-a reţinut, în vederea suspendării, permisul de conducere, pentru săvârşirea contravenţiei de comportament agresiv în trafic. Împotriva actului sancţionator, acesta a formulat plângere contravenţională, sens în care i s-a restituit permisul de conducere, până la soluţionarea cauzei. Astfel, la momentul producerii accidentului rutier, acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice valabil”, informează, joi, oficialii Poliţiei Prahova.

Surse din Poliţie au precizat pentru News.ro că permisul de conducere al bărbatului de 27 de ani fusese suspendat pentru comportament agresiv în trafic.

Conform imaginilor publicate online, autoturismul BMW în care se aflau cei doi tineri – şoferul de 27 de ani şi un tânăr de 26 de ani – participa la o întrecere cu un alt autoturism, pe bulevardul Independenţei, una dintre cele mai circulate artere rutiere din Ploieşti. În imagini se vede cum autoturismul BMW aflat pe banda a doua şi care circula cu viteză foarte mare iese de pe bandă, intră pe contrasens şi se izbeşte violent de un stâlp de pe marginea bulevardului mărginit de castani foarte bătrâni. În urma impactului şoferul şi pasagerul au murit pe loc.

Poliţiştii l-au identificat şi audiat pe şoferul celeilalte maşini care se afla pe prima bandă a drumului şi aparent se întrecea cu BMW-ul. Celălalt şofer este un tânăr de 26 de ani din Ploieşti.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version