Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a spus sâmbătă că nu va face nimeni ordine în PSD, în afara membrilor partidului. Declarația acestuia vine în contextul în care negocierile pentru formarea Guvernului sunt în toi. Grindeanu a mai declarat că partidul social-democrat este de acord cu restructurările care trebuie făcute în mai multe instituții.

„Se încearcă să se spună diverse lucruri despre PSD, despre conducerea actuală, dar vă asigur că niciodată nu ne va face nimeni ordine în interiorul PSD. Nu decide altcineva, decât membrii PSD cine vor fi miniștri și cine va fi prim-ministru”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD.

Grindeanu: PSD  e de acord cu restructurările din instituții, dar pe criterii bine puse la punct

Sorin Grindeanu a mai precizat că partidul este de acord cu restructurările care trebuie făcute în instituții, însă „pe criterii bine puse la punct”.

„Suntem de acord cu abordări care țin de restructurare pentru anumite insituții, comasări. (…) E nevoie de o administratie mai suplă, fie că vorbim despre administratie locală sau centrală, dar pe criterii bine puse la punct, nu din pix. Susținem acest demers, dar fundamentat, poate ajungem la concluzia că nu 10%, ci 20% (n.r. dintre instituții) trebuie restructurate”, a declarat sâmbătă Sorin Grindeanu.

Acesta a spus din nou că toate scenariile legate de negocierile pentru formarea Guvernului sunt pe masă. Sorin Grindeanu a precizat că PSD ia în calcul toate variantele: de la a avea un premier la a trece în opoziție.

„Nu s-a discutat de niciun minister care să aparțină unui partid sau altul. Nu s-a discutat despre servicii secrete, nu au fost discuții de acest tip, noi am spus și a spus și președintele Nicușor Dan: Prima dată trebuie să avem o înțelegere pe aceste măsuri, pentru un eventual program de guvernare, dacă depășim acest punct, vom intra într-o zonă negociere politică. Dar de ce să intrăm în această zonă dacă nu găsim un numitor comun?”, a mai spus președintele interimar al PSD.

Totodată, președintele interimar al PSD a mai precizat: „Înainte de a fi președinte interimar sunt deputat de Timiș, iar una din țintele importante ale Banatului este stadionul, am văzut chestiuni ca propuneri de la acesti apostoli ai tăierlor, cum că se taie stadionul de la Timișoara, Hunedoara, Pitești, nu vă supărați, dar e un alt exemplu de linie roșie pe care noi nu vrem să o trecem”.

Declarația acestuia vine în contextul în care președintele Consiliului Județean Timiș, social-democratul Alfred Simonis a spus că a primit garanții că finanțarea pentru proiectul noului stadion din Timișoara nu va fi sistată, după ce au apărut informații în spațiul public conform cărora viitorul Guvern vrea măsuri de reducere a cheltuielilor, inclusiv oprirea unor investiții pentru construirea unor stadioane de fotbal.

Nicușor Dan: Sunt foarte fericit că toate partidele cu care discutăm vor să intre la guvernare

Nicușor Dan a declarat că este „foarte fericit” că toate partidele pro-occidentale PSD, PNL, UDMR și USR vor să intre la guvernare.

El a anunțat că, luni după-amiază, va fi discutat tot pachetul cu măsuri economice prevăzute în prima schiță a programului care va fi aplicat de viitorul Executiv.

 

 

Editor : Iulia Bălăianu

Share.
Exit mobile version