Fostul ministrul al Fondurilor Europene a criticat sumele plătite de stat pentru chiria sediului ministerului pe care l-a condus, în emisiunea „În fața ta”, ce urmează să fie difuzată sâmbătă, 18 ianuarie, la Digi24. El a mărturisit că „se plăteau 200.000 de euro pe lună”, adică 2,4 milioane de euro anual doar pentru un singur minister.
„Sunt foarte multe instituții care sunt în chirie în tot felul de imobile, asta este situația, a fost mai simplu decât să renovezi o clădire mai veche”, a declarat Câciu, în emisiunea „În fata ta”.
La mine se plăteau 200.000 de euro pe lună, la Ministerul Fondurilor Europene.
„În 2024, am demarat procedura de achiziție a unui sediu care să fie decontat din fonduri europene sau de identificare, împreună cu SGG, a unui imobil al statului care poate fi, tot pe bani europeni, reabilitat și să deservească acest minister”, a adăugat fostul ministru.
Întrebat dacă plătea astfel 2,4 milioane de euro chirie pentru un singur minister, Câciu a precizat că suma era „decontată din fonduri europene, dar asta nu înseamnă că te încălzește, că acele 2 milioane se puteau duce în alte proiecte”.
El a subliniat că, la nivel național, cheltuielile statului pentru chirii depășesc 100 de milioane de euro anual.
Emisiunea „În fața ta” cu Adrian Câciu va fi difuzată sâmbătă, 18 ianuarie.
Editor : Ș.A.