Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, în prima reuniune a Cabinetului său, la Casa Albă, ca va impune „în curând” taxe vamale de 25% asupra produselor europene importate în SUA și a atacat Uniunea Europeană, a cărei formare, spune liderul american, a avut ca scop contracararea SUA.
ACTUALIZARE 23:57 Uniunea Europeană a fost o „binefacere” pentru America, i-a răspuns miercuri Comisia Europeană lui Donald Trump.
„Uniunea Europeană este cea mai mare piaţă de liber schimb din lume”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului european într-un lung comunicat care răspunde afirmaţiilor liderului de la Casa Albă. „Şi a fost o binefacere pentru Statele Unite”, a adăugat textul.
Comisia a cerut „să lucrăm împreună pentru a păstra aceste oportunităţi pentru cetăţenii şi întreprinderile noastre. Nu unul împotriva celuilalt”, potrivit mesajului transmis.
Știrea inițială. „Noi am luat decizia şi o vom anunţa în curând. Va fi 25%”, a anunţat Donald Trump referitor la nivelul taxelul vamale ce vor fi impuse produselor europene, scrie news.ro.
Anunțul a fost făcut în cadrul primei reuniuni a Cabinetului său, de la revenirea la Casa Albă.
Cu aceeași ocazie, președintele american a atacat Uniunea Europeană, proiect care a fost încurajat timp de decenii de Washington, dar pe care Trump îl consideră a fi o modalitate de a contracara puterea americană.
„Ascultaţi, să fim cinstiţi. Uniunea Europeană a fost creată ca să submineze („screw”, în engleză ) Statele Unite. Ăsta e scopul lor (…). Nu pot. Pot să încerce”, a declarat şeful statului american în această primă şedinţă de Guvern.
Donald Trump a făcut aceste declarații la doar două zile după vizita la Washington a preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Editor : B.E.