În Franța este scandal după un discurs în care șeful Statului Major a spus că Hexagonul ar trebui să accepte ideea de a-și pierde copiii în luptă, dacă rușii ar declanșa un nou război în Europa. Generalul nu s-a referit la minori, ci la tinerii din armată, dar ideea pierderii de vieți omenești evocată a provocat o undă de șoc în societate.
„Dispunem de toate cunoștințele, toată forța economică și demografică pentru descurajarea regimului de la Moscova să-și încerce norocul mai departe. Și aici aveți un rol major.
Ceea ce ne lipsește este tăria de a accepta durerea, pentru a proteja felul nostru de a fi.
Armata este parte a națiunii. Femeile și bărbații care sunt astăzi angajați peste tot în lume au între 18 și 27 de ani pe teren. Sunt oameni tineri. Ei provin din comunele voastre, au aceleași aspirații. Vor persevera în misiunea lor dacă simt că țara este alături de ei.
Dacă țara noastră se clatină pentru că nu este pregătită să accepte pierderea copiilor săi, pentru că, să spunem lucrurilor pe nume, suferă economic deoarece prioritățile vor fi acordate producției de apărare, de exemplu. Dacă nu suntem pregătiți pentru asta, atunci suntem în pericol”, a declarat generalul Fabien Mandon, șeful Statului Major francez.
Oficialii francezi, inclusiv președintele Emmanuel Macron, au susținut în repetate rânduri că Rusia ar putea încerca să avanseze și mai mult dacă invazia Ucrainei va avea succes.
Autoritățile au încercat să pregătească mental populația franceză pentru un război sau o criză care i-ar obliga să facă sacrificii, dar mesajul se confruntă cu dificultăți în a pătrunde într-o populație polarizată, care se simte departe de linia frontului și protejată de o forță de descurajare nucleară.
Editor : A.C.




