Calea ferată care face legătura între Galați și Bârlad, operată de o companie privată, a fost distrusă de inundațiile care au afectat regiunea în weekend. Remedierea problemelor uriașe cauzate de viitură va dura mult timp, iar oamenii care depindeau de trenurile de pe această rută va trebui să găsească alte mijloace de transport.
Imaginile publicate pe Facebook sunt șocante: pe porțiuni mari, linia de cale ferată a fost luată de ape, terasamentul fiind complet distrus.
Linia de cale ferată are 109 kilometri și este operată de Transferoviar Călători. Anterior distrugerilor cauzate de inundații, nouă trenuri circulau zilnic pe fiecare sens pe această rută.
Editor : B.E.