Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat marţi, la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), un apel la „unitatea” Europei în materie de apărare şi securitate, transmite France Presse, potrivit Agerpres. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Evenimentul din staţiunea elveţiană a început la doar câteva ore după învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, ceremonie marcată de un discurs privind importanţa SUA în diplomaţia şi economia mondiale, dar şi de o serie de decrete cu caracter protecţionist.

„Avem nevoie de o politică europeană de securitate şi apărare unită”, a subliniat Volodimir Zelenski, afirmând că „Europa trebuie să ştie să se apere singură” şi să nu mai depindă de Statele Unite.

În timpul discursului său la Forumul Economic Mondial, şeful statului ucrainean a adresat mai multe întrebări legate de intenţiile lui Donald Trump referitoare la sprijinul american în cadrul NATO.

„Va acorda preşedintele Trump aceeaşi atenţie Europei? Consideră el necesară NATO? Şi va respecta el instituţiile europene?”, a spus Volodimir Zelenski, care a calificat totuşi SUA drept un „aliat indispensabil”.

De asemenea, el a afirmat că Washingtonul a semnalat în mod deschis că priorităţile sale în materie de securitate se vor situa în Orientul Mijlociu şi în regiunea Asia-Pacific.

La începutul acestei luni, preşedintele american criticase membrii europeni ai Alianţei Nord-Atlantice pentru fondurile insuficiente pentru apărare şi le ceruse să aloce anual cel puţin 5% din PIB acestui domeniu.

„Europa merită să fie mai mult decât un simplu spectator, cu liderii săi reduşi la a posta pe platforma X după ce s-a încheiat deja un acord”, a susţinut la rândul său Volodimir Zelenski.

El i-a mai cerut Europei să investească în dronele ucrainene, din care Kievul a făcut o specialitate în timpul celor aproape trei ani de la începerea invaziei ruse în Ucraina.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version