Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassem, a publicat sâmbătă o nouă înregistrare video în care apare unul dintre ostaticii israelieni răpiţi la 7 octombrie 2023. În clipul video, Matan Zangauker spune că este ostatic „de peste 420 de zile” şi că în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă 62 de persoane răpite din sud-vestul Israelului, relatează AFP și News.ro.
În înregistrarea de aproximativ trei minute şi 30 de secunde, a cărei dată nu poate fi verificată, apare un bărbat tânăr care se exprimă în ebraică şi care îndeamnă să se exercite presiuni asupra Guvernului israelian în vederea obţinerii eliberării sale.
Familia tânărului, Matan Zangauker, în vârstă de 24 de ani la momentul atacului Hamas, a autorizat publicarea înregistrării.
Matan Zangauke a fost răpit de acasă, din kibuţul Nir Oz, odată cu partenera sa israeliano-mexicană Ilana Gritzewsky. Ea a fost eliberată la 30 noiembrie 2023 în timpul unui armistiţiu.
”Faptul că Matan este în continuare în viaţă azi nu înseamnă că va supravieţui iernii sau presiunii militare continue. Singurul mijloc de a-l aduce înapoi pe Matan este instaurarea unui armistiţiu”, a declarat mama sa, Einav Zangauker, la o adunare la Tel Aviv, adresându-se premierului Benjamin Netanyahu. ”Vă rog, daţi totul în negocieri pentru a se ajunge la un acord care să-i aducă pe toți înapoi şi care să pună capăt războiului”, îi cere ea.
Hamas şi Jihadul Islamic, altă mişcare armată palestiniană care a participat la atacul de la 7 octombrie 2023, au difuzat înregistrări video cu ostatici de la începutul războiului.
Această nouă înregistrare video este ”o probă de viaţă”, crede Forumul Familiilor Ostaticilor, principala asociaţie a rudelor ostaticilor.
Difuzarea acestor imagini intervine în contextul în care se multiplică semnalele unei posibile reluări a unor negocieri în vederea unui armistiţiu.
De la începutul Războiului din Gaza, un singur armistiţiu de o săptămână a avut loc în noiembrie 2023, în cursul căruia au fost eliberaţi 105 ostatici, în cadrul unui acord care a permis totodată eliberarea a 240 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel.
De atunci, şapte ostatici au fost eliberaţi de către armata israeliană, iar negocierile în vederea unui armistiţiu au rămas într-un punct mort.
Între ostatici, în afară de israelieni, se află străini – şase thailandezi, un nepalez şi mai multe persoane cu dublă cetăţenie.
În atacurile comandourilor Hamas, 251 de persoane au fost răpite din sudul Israelului. În total, 96 sunt în continuare ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de către armata israeliană.
Editor : A.P.