Benoist de Sinety, fost vicar general al Parisului, se afla pe scuter în acea seară de aprilie 2019, traversând Pont Neuf spre malul stâng, când a văzut în oglinda retrovizoare flăcări ieșind de sub streașina Notre-Dame. A înjurat, a făcut cale întoarsă și a accelerat spre catedrală, scrie The New York Times într-un articol dedicat eforturilor de reconstruire a catedralei simbol a Parisului după incediul catastrofal din urmă cu mai bine de cinci ani.
Maria, regina Scoției, s-a căsătorit la Notre-Dame, Ioana d’Arc a fost beatificată, Napoleon a fost încoronat. Catedrala a fost atât de importantă pentru Franța încât curtea sa este punctul zero de la care se măsoară toate distanțele din țară.
Acum ardea.
Întreaga lume părea să se oprească și să-și țină respirația în acea seară. Timp de aproape 900 de ani, de la începerea construcției în 1163, marea catedrală gotică a fost un centru constant și gravitațional al Parisului, ținând timpul la distanță. Înainte de incendiu, aceasta atrăgea anual aproximativ 13 milioane de turiști din întreaga lume, mai mulți decât Turnul Eiffel, Louvre sau Bazilica Sfântul Petru din Roma.
Pe măsură ce norii de fum și cenușă se ridicau deasupra Senei, mulți parizieni și nenumărați călători, care au ajuns să considere clădirea ca făcând parte din mobilierul civic, au realizat brusc cât de mult înseamnă Notre-Dame. Era o legătură comună nu doar cu orașul și cu trecutul, ci și cu frumusețea și cu cele mai înalte realizări umane.
Ce spunea despre noi și despre momentul nostru, în lungul arc al istoriei, dacă aceasta era ultima sa zi? – se întreabă Michael Kimmelman, în articolul din NYT.
Clădirea era încă în flăcări când președintele Franței, Emmanuel Macron, a promis să o redeschidă în cinci ani. Calendarul părea un Ave Maria. Acoperișul catedralei, susținut de o pădure medievală de grinzi de stejar, se prăbușise. Turla sa din secolul al XIX-lea strălucea ca un băț de chibrit pe cerul întunecat, vârful său rupându-se și plonjând prin tavan.
Restaurările la o asemenea scară ar putea dura zeci de ani. Franța era deja zguduită de revolte legate de prețul benzinei și de o problemele sistemului securitate socială care, la fel ca Notre-Dame, a fost mult timp o sursă de mândrie și identitate națională. Simbolismul incendiului catedralei a fost inconfundabil. Apoi a venit pandemia de Covid-19.
Catedrala Notre-Dame, redeschisă pentru public
Catedrala Notre-Dame se redeschide publicului duminică, 8 decembrie 2024. Restaurarea unor părți ale catedralei va continua ani de zile, dar, ca realizare a organizării, expertizei și măiestriei de nivel militar, reușita de până acum este uimitoare și istorică, scrie jurnalistul The New York Times.
Pentru Macron și pentru poporul francez încă profund divizat, refacerea clădirii are acum un alt tip de greutate simbolică. Pentru o lume mai largă, subliniază faptul că dezastrele pot fi depășite, că unele lucruri bune și adevărate rezistă – că umanitatea poate că nu și-a pierdut încă legătura cu ceea ce are mai bun.
„Ultima dată am aruncat o privire în interiorul catedralei în timp ce era în reparații în vara acestui an, o mare parte fiind încă acoperită cu prelate și întunecată de schele. Dar am plecat cu sentimentul că am fost martorul unui fel de miracol”, mărturisește jurnalistul american.
„Am ajuns pe acoperiș, unde muncitorii fixau turla reconstruită și căpriorii noi. Jean-Louis Bidet, directorul tehnic al Ateliers Perrault, una dintre companiile franceze care se ocupă de tâmplărie, a spus că fiecare stejar a fost selectat pentru a se potrivi cu conturul grinzii vechi pe care urma să o înlocuiască”.
Copacul a fost apoi sculptat pentru a reproduce particularitățile siluetei originalului, lucrată manual, cu marca tâmplarului medieval tatuată din nou pe el.
„Credincios” este doar începutul descrierii efortului, care nu a fost pentru spectacol. Publicul nu va ajunge să vadă căpriorii care se află acum în spatele bolților restaurate. Și jurnalistul continuă relatând conversațiile pe care le-a avut cu muncitorii care veneau și plecau în satul de containere din spatele absidei, care devenise cartierul general pentru restaurare și unde unii dintre cei 2.000 de lucrători, majoritatea francezi, dar și unii din alte părți, au luat masa sub copaci în timpul prânzului.
„În fiecare zi avem 20 de dificultăți”, a spus Philippe Jost, care a condus grupul de lucru pentru restaurare. „Dar este diferit atunci când lucrezi la o clădire care are un suflet. Frumusețea face totul mai ușor”.
„Nu-mi amintesc să fi vizitat vreodată un șantier care să pară mai calm, în ciuda presiunii de a termina la timp, sau unul plin de același aer liniștit de bucurie și certitudine. Când am întrebat un muncitor ce însemna această lucrare pentru ea, s-a chinuit să găsească cuvintele, apoi a început să plângă”, a continuat jurnalistul american.
Notre-Dame era o epavă și în secolul al XIX-lea, când un tânăr arhitect francez pe nume Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc a fost angajat să o salveze de la ruină. În timpul Revoluției, insurgenții decapitaseră statuile cu personaje din Vechiul Testament de pe fațadă, pe care le confundaseră cu portrete ale regilor francezi. Ei au rededicat catedrala cultului rațiunii, topindu-i clopotele pentru monede și ghiulele.
Citește și:
40 de șefi de stat și de guvern sunt așteptați la redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris. Când va fi permis accesul publicului
Istoria catedralei Notre Dame de Paris
Catedrala Notre-Dame din Paris, monument al arhitecturii gotice timpurii din Franţa, se află pe Ile de la Cite, insulă situată pe Sena, în inima Parisului, considerată leagănul antic al capitalei franceze. A fost construită în secolul al XII-lea, pe locul unui alt lăcaş de cult, respectiv Catedrala Saint-Étienne, care, la rândul său, fusese întreţinută şi reparată pentru a putea rezista atât războaielor cât şi uzurii timpului, potrivit site-ului oficial al monumentului, scrie Agerpres.
Astfel, în secolul al XII-lea, sub domnia regelui Ludovic al VII-lea, episcopul Maurice de Sully propune construirea, pe acest amplasament, a unei noi catedrale, mai mare decât Saint-Étienne, conform noilor tehnologii arhitecturale care începeau să fie folosite, în stil ogival, numit în zilele noastre stil gotic.
Maurice de Sully a fost ales episcop de Paris la 12 octombrie 1160. La acel moment, Parisul se afla într-o puternică expansiune demografică şi dinamism economic, afirmându-şi importanţa în Regatul Franţei. Era capitală politică a regilor capeţieni, mai ales sub conducerea regilor Filip I (1060-1108), Ludovic al VI-lea (1108-1137) şi Ludovic al VII-lea (1137-1180), şi centru economic şi de formare intelectuală. Încă de la alegerea sa, episcopul Maurice de Sully a propus un răspuns pastoral, teologic şi spiritual la transformarea profundă a diecezei sale, prin reconstrucţia unei catedrale dedicate Fecioarei Maria (Notre-Dame), ceea ce implica însă demararea unui proiect urban gigantic.
Piatra de temelie a fost pusă în anul 1163, în prezenţa papei Alexandru al III-lea. Primul arhitect care s-a ocupat de acest proiect rămâne anonim. El a preluat din caracteristicile vechii catedrale, folosind, totodată, un plan pe patru nivele, sprijinite de tribune, cu bolţi mari şi cu accent pe liniile orizontale.
Secolul al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea au fost marcate de patru mari perioade de lucru, sub egida a patru arhitecţi diferiţi, şi ei rămaşi anonimi: 1163-1182, 1182-1190, 1190-1225 şi 1225-1250. În această perioadă, au fost construite navele, apoi faţada, terminată în jurul anul 1200, şi turnurile, terminate în 1245. În jurul anului 1250 a fost terminată şi faţada de pe latura nordică a transeptului (naos transversal care taie în unghi drept naosul principal al unei biserici, alcătuind cu acesta un plan în formă de cruce, potrivit dex).
Opt ani mai târziu a început construcţia faţadei de pe latura sudică, astfel că se poate considera că întreaga construcţie a catedralei a fost finalizată în anul 1345. Aspectul său a fost însă afectat de-a lungul timpului, atât din cauza intemperiilor, cât şi a războaielor şi a Revoluţiei (1789-1799), ceea ce a necesitat numeroase intervenţii. A cunoscut ample lucrări de restaurare în anii 1844-1864, sub coordonarea arhitectului Viollet-le-Duc, notează volumul ”Art et Histoire. Paris et Versailles” (2001).
O capodoperă a stilului gotic
Impozantă şi majestuoasă, faţada catedralei este împărţită, pe verticală, prin pilaştrii, în trei părţi, iar pe orizontală, pe trei planuri, cel de la parter deschizându-se prin trei porţi, care se numesc, de la stânga la dreapta, ”Poarta Fecioarei”, ”Poarta Judecăţii” şi ”Poarta Sfintei Ana”. Fiecare dintre acestea este acoperită cu sculpturi complexe, reprezentând scene biblice şi din vieţile sfinţilor, notează volumele ”Franţa. Ghid complet” (1993) şi ”Construcţii Monumentale” (1989).
Deasupra porţilor, se află celebra Galerie a Regilor, cu cele 28 de statui ale regilor Iudeei şi Israelului, distrusă în timpul Revoluţiei de către revoluţionarii care au crezut că acestea îi înfăţişează pe regii Franţei, dar restaurată în secolul al XIX-lea, de către arhitectul Viollet-le-Duc.
Nivelul următor este reprezentat de două ferestre laterale grandioase, care încadrează marea rozasă de circa 10 m diametru, care formează o aureolă deasupra statuii Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus în braţe, încadrată de doi îngeri.
Spirala centrală a catedralei, cu o înălţime de 82 m, este mărginită de două turnuri pătrate, de 69 m înălţime. Vizitatorii pot urca să vadă aici celebrul clopot de alamă de 16 tone, pe care în ”Notre-Dame de Paris”, romanul lui Victor Hugo, îl trăgea cocoşatul Quasimodo. La baza celor două turnuri, deasupra rozasei, se întinde o galerie lungă de arce înlănţuite, sprijinite pe coloane.
Intrarea în catedrală frapează în primul rând prin dimensiunile sale, având circa 130 m lungime, 50 m lăţime şi 35 m înălţime, putând adăposti cu uşurinţă 9.000 de persoane, notează volumul ”Art et Histoire. Paris et Versailles” (2001). Zidurile construcţiei se înalţă pe trei rânduri de coloane, împărţind catedrala în cinci nave. Notre-Dame impresionează nu doar prin dimensiuni, cât mai ales prin armonia proporţiilor şi a liniilor şi prin eleganţa ornamentelor. O caracteristică a catedralei o reprezintă faptul că este înconjurată de capele pe toate laturile. Rozasele transeptului şi rozasa de pe faţada principală sunt unicele vestigii ale vitraliilor din secolul al XIII-lea. Dintre acestea se remarcă cea din extremitatea nordică, care prezintă scene din Vechiul Testament, având-o în centru pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus şi care propagă o plăcută lumină de tonalitate albastră, potrivit ”Art et Histoire. Paris et Versailles” (2001).
Catedrala Notre-Dame a găzduit, de-a lungul timpului, o serie de evenimente din istoria Franţei. Printre acestea se numără încoronarea lui Henric al VI-lea al Angliei ca rege al Franţei, în anul 1431, în timpul Războiului de 100 de ani, şi pe cea a împăratului Napoleon, în 1804.
Editor : B.E.
