Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

BNR: Leul se apreciază față de euro, dar scade față de dolar

mai 12, 2025

Percheziţii DNA la Primăria Sinaia. Primarul Vlad Oprea ar fi încălcat condițiile controlului judiciar

mai 12, 2025

Video Evaluările la clasele mici, criticate de profesori și părinți: „Devin inutile”. Ce spun specialiștii

mai 12, 2025

Criticat pentru declarația despre vize, Simion cere demisia ambasadorului României în SUA: „S-a transformat în agent electoral”

mai 12, 2025

Cristina Neagu a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler: Este o zi memorabilă pentru mine – VIDEO

mai 12, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Video&Foto Zeci de mii de români la marșuri pro-UE în orașe din țară. În București s-a strigat: „Coadă la urne, nu la pașapoarte”
Lumea

Video&Foto Zeci de mii de români la marșuri pro-UE în orașe din țară. În București s-a strigat: „Coadă la urne, nu la pașapoarte”

By Sala de Presămai 12, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Mitinguri pro-europene au avut loc vineri în București și în alte orașe mari din țară, de Ziua Europei. În București, participanții s-au strâns în Piața Universității, apoi au pornit în marș spre Piața Victoriei. Organizatorii au spus că România se află iarăși într-un punct de cotitură. „Între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, vocea noastră trebuie să fie mai puternică decât oricând!”.

ACTUALIZARE 22:15 – Mitingurile s-au încheiat la 22:00, oră până la care aveau aprobare de la autoritățile locale. Manifestanții din București au început să plece din Piața Victoriei în jurul orei 22:15. Cei puțini care au rămas au început să cânte și să danseze.

Mulțumiri pentru Maia Sandu, de la București

ACTUALIZARE 22:05 – „Maia Sandu, vă mulțumim! Republica Moldova ne-ați dat un exemplu. Suntem Europa!”, s-a strigat de la tribuna amenajată în Piața Victoriei. Oamenii au ascultat și au cântat melodia „Bella Ciao”, un cântec al rezistenței anti-fasciste din Italia, precum și refrenul „Mai bine mort decât comunist”.

Mitinguri în țară, la Cluj, Arad, Botoșani: „Rusia ne vânează, UE ne protejează”

Cluj

ACTUALIZARE 22:00 – Peste 500 de persoane, în special tineri, au participat, vineri, la manifestaţia din zona centrală a municipiului Cluj, pentru a-şi arăta solidaritatea cu valorile europene şi pentru a-şi exprima dorinţa ca drumul României să rămână cel european.

„9 mai este Ziua Europei, se împlinesc azi 75 de ani de la semnarea declaraţiei Schuman, care a venit pe fondul dezastrului de după al Doilea Război Mondial în Europa şi ne bucurăm să arătăm aprecierea faţă de Europa, că este familia noastră, să arătăm faptul că vrem să rămânem aici. Sigur că manifestarea noastră are şi o însemnătate democratică şi e legată de vot, dar nu ne dorim să aducem neapărat atenţia spre alegerea preşedintelui României, ci pur şi simplu să arătăm lumii că România vrea în Europa, Clujul vrea în Europa, oamenii vor să fie în Europa”, a declarat unul dintre participanţi, Mihai Răzvan Atanasov.

Manifestanţii au scandat, printre altele, „Europa-Europa”, „Vreau să fiu cetăţean pe un drum european”, „România nu uita, Europa-i casa ta”.

De asemenea, ei au purtat inscripţii cu mesaje precum „Europa este familia noastră”, „România votează Europa contează”, „Rusia ne vânează, EU ne protejează”.

Manifestanţii au purtat steguleţe ale UE şi au cântat Oda Bucuriei, imnul Uniunii Europene.

Arad

Aproximativ 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Avram Iancu din Arad, pentru a participa la manifestaţia de susţinere a valorilor europene şi a apartenenţei României la Uniunea Europeană.

Participanţii au purtat steaguri europene şi tricolore şi au manifestat liniştit.

„Scopul acestei manifestări a fost să-i mobilizăm să iasă la vot pe cei nehotărâţi. Ştim că ţara noastră este divizată şi toţi suferim de pe urma corupţiei şi abuzurilor comise de vechile partide care au ţinut statul captiv până acum, dar dintre opţiunile pe care le avem, Europa este direcţia care ne protejează drepturile şi valorile„, a declarat, pentru Agerpres, organizatorul acţiunii, preşedintele Asociaţiei „Aradul Civic”, Daria Bădiţă-Nistor.

La manifestare au fost şi câţiva politicieni sau persoane cunoscute la nivel local, mai ales din mediul cultural.

„Am venit pentru o întreagă generaţie de copii care mai cred în faptul că Europa este drumul nostru normal şi că Europa este casa noastră. Vreau să le spun celor care au stat acasă să iasă la vot şi să se exprime, cu atât mai bine dacă vor vota pentru Europa”, a spus Florin Didilescu, care a fost timp de 16 ani directorul Bibliotecii Judeţene Arad, a fondat Asociaţia Română pentru Apărarea şi Ilustrarea Limbii Franceze şi a fondat câteva festivaluri de teatru francofon.

Mitingul pro-european a durat două ore şi a fost autorizat de Primăria Arad.

Botoșani

Peste 150 de persoane au participat, vineri seară, la Marşul Pro Europa, organizat în municipiul Botoşani, cu prilejul Zilei Europei. La acţiune au participat în special membri şi susţinători ai Partidului Naţional Liberal (PNL) şi ai Uniunii Salvaţi România (USR).

Printre cei prezenţi s-au aflat şi senatorul PNL Ovidiu Jitaru şi preşedintele USR, Cristina Lăcătuşu, care au însoţit coloana de manifestanţi pe traseul Piaţa Revoluţiei – strada Cuza Vodă – Calea Naţională – strada Sucevei – strada Primăverii – Bulevardul George Enescu – strada Marchian – strada Cuza Vodă – Piaţa Revoluţiei.

Manifestanţii au fluturat steguleţe cu drapelul Uniunii Europene.

ACTUALIZARE 21:45 – Cei prezenți în Piața Victoriei din București au aprins luminile de la telefoane și cântă imnul Europei.

Miting în Piața Operei, la Timișoara: „Europa, nu Rusia!”

ACTUALIZARE 21:25 – Piața Operei din Timișoara este plină cu manifestanți pro-Europa. Cei prezenți aplaudă și asistă la discursuri pe care le țin tineri, precum și persoane vârstnice. Oamenii scandează „Europa” și spun că pentru România își doresc un parcurs european.

Peste 1.000 de persoane au participat vineri seara, în Piaţa Operei din Timişoara, la mitingul „Un singur drum: Europa!”, organizat de Iniţiativa Timişoara.

Cei prezenţi, majoritatea tineri, au scandat, între altele: „Vest, nu Est!”, „Europa, nu Rusia!”, „România-i ţara mea, Europa-i casa sa!”, „Putin, nu uita, România nu-i a ta!”, „Fără fascişti, fără legionari!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” şi au purtat bannere pe care erau inscripţionate mesaje pro-europene.

Vorbitorii au subliniat, în intervenţiile lor, că „România se află din nou într-un punct de cotitură”.

„Am venit aici pentru libertatea care trebuie apărată. Pentru că se poate să fie mai rău”, a spus o tânără.

„Am ieşit în Piaţa Operei pentru a celebra faptul că încă suntem în Uniunea Europeană şi sperăm să rămânem în ea. Ne temem de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă va fi preşedinte cine nu trebuie, (…) trebuie să ne trezim!”, a afirmat o altă tânără, masterandă a Universităţii de Vest Timişoara.

„România este în acelaşi punct critic ca înaintea anulării turului doi al Prezidenţialelor. Se pare că partidele vechi nu şi-au învăţat lecţia. Azi am venit să apăr mai mult ca oricând valorile europene şi să mobilizez cât mai multă lume să iasă la vot. După 36 de ani suntem la o răscruce între drumul european pe care l-am ales în Decembrie 1989 şi întoarcerea spre est, spre un sistem autoritar, spre lipsire de libertate, spre nerespectarea drepturilor omului. Din punct de vedere financiar ar fi un dezastru”, a spus studentul Richard Grosu

În Piaţa Victoriei din București s-a scandat „Educaţie” şi „Hai la vot”

ACTUALIZARE 21:05 – „Vom merge la vot pentru educaţie, pentru ca în țara noastră să nu avem zeci de mii de copii fără acces la educaţie, să nu mai fie victime ale dezinformării, manipulării şi ştirilor false. Vrem în primul rând reforma sistemului de învăţământ”, s-a mai afirmat în Piaţa Victoriei.

„Pe 18 mai mergeţi la vot şi luaţi cu voi un prieten, o rudă,  orice vot contează”, a afirmat pe scenă un student.

Un student din Spania a vorbit despre avantajele de a fi în Europa: „Riscul de a nu mai face parte din UE nu e unul pe care să ni-l permitem. Vreau să mă întorc acasă în România pentru că am încredere în România. Viitorul nu aşteaptă, se construieşte prin fiecare vot”.

Vorbitorii au transmis şi un mesaj pentru diaspora: „Suntem aici şi pentru cei din diaspora, nu împotriva lor”.

Participanţii vor ca mesajul transmis în Bucureşti să ajungă la sceptici şi la cei manipulaţi să creadă ca fără Europa ne-ar fi mai bine.

„Dragi români din diaspora. Nu vă urâm, dar voi aţi putut pleca, iar noi vrem să trăim la fel de bine”, s-a mai transmis din piaţă.

Se vorbeşte despre avantajul de a fi în UE, inclusiv reglementările rapide ale UE atunci când sunt acţiuni suspecte pe reţelele de socializare, fie ca este vorba de dezinformări sau atacuri cibernetice.

De asemenea, se scandează: „Să scăpăm de Rusia”, „Nu fascişti, nu legionari, nu Rusia, hai Europa”.

ACTUALIZARE 21:05 – Manifestanții s-au strâns în Piața Victoriei. La miting sunt prezenți în jur de 15.000-20.000 de oameni, potrivit surselor Digi24.

În București, manifestanții au ajuns în fața clădirii Guvernului

ACTUALIZARE 20:20 – Manifestanții din București au ajuns în Piața Victoriei, unde s-au alăturat celor deja prezenți acolo. Alveola dedicată mitingului din fața clădirii Guvernului începe să se umple. În difuzoarele aduse de organizatori de aude imnul Europei.

1.000 de persoane la Iași: „Fără frică, fără ură, vrem progres nu dictatură”

ACTUALIZARE 20:14 – Aproximativ o mie de persoane participă, vineri seară, la un un miting pro-Europa în centrul municipiului Iaşi.

Participanţii scandează printre altele „Azi luptăm, mâine votăm”, „Vrem în Europa, nu în Evul mediu” şi „Fără frică, fără ură, vrem progres nu dictatură”.

Pe pancarte se poate citi „Moldova spune nu extremismului”, „Simion se ştie, înseamnă sărăcie”, „Moldova – zonă liberă de fascism” şi „Singura familie tradiţională e cea europeană”.

Manifestanţii au intonat Imnul României şi cel al Uniunii Europene.

După mitingul din Piaţa Unirii, manifestanţii vor pleca în marş pe străzile Iaşiului.

Manifestaţii similare au loc în mai multe oraşe mari ale ţării.

ACTUALIZARE 20:00 – Manifestanții au ajuns pe bulevardul Lascăr Catargiu. Oamenii scandează în continuare „Europa” și „Coadă la urne, nu la pașapoarte”.

Lumea a pornit spre Piața Victoriei: „Vrem în Europa, nu în dictatură”

ACTUALIZARE 19:20 – Lumea a pornit pe bulevardul Magheru spre Piața Victoriei. Se scandează „Europa”, „Nicușor”, „Vrem în Europa, nu în dictatură”. Surse Digi24 spun că la miting sunt prezente câteva mii de persoane.

Participanţii fac apel la diaspora să voteze responsabil, astfel încât România să-şi păstreze drumul pe care a pornit după Revoluţie. 

„Diaspora, nu da. România e şi a ta!”, este un mesaj purtat la manifestaţie. 

„Tata a luptat aici pentru libertate. O să lupt şi eu pentru democraţie”, scrie pe pancarta unui participant.

„Cred într-o Românie europeană şi mai cred că prezenţa noastră aici trebuie să fie un mesaj pentru societatea românească prin care depăşim falia asta, dezbinarea asta pe care am văzut-o în cea mai hidoasă formă a ei în ultimele luni. Nu trebuie să ajungem aici, nu merităm să fim aici. România este un stat care a muncit foarte mult pentru a fi în Uniunea Europeană, pentru a fi în NATO. Merităm un destin mai bun. Toţi oamenii pe care îi vedeţi aici au venit nu pentru că urăsc pe cineva, nu împotriva cuiva, mai degrabă pentru a sublinia un mesaj foarte simplu: România este şi va rămâne un stat european. Simt speranţă, încep să cred mai mult în România decentă, în România care îşi doreşte un parcurs european şi chiar cred că suntem în stare să facem lucrul ăsta”, a declarat, pentru Agerpres, Marcel Bartic, profesor de istorie, organizator al evenimentului.

Teodora, 23 de ani: Am venit să susținem direcția pro-europeană și să sărbătorim Ziua Europei. Europa înseamnă dezvoltare, o direcție corectă, drepturi respectate și multe beneficii pe care le putem obține. Ca tânără cred că este foarte important să ieșim la vot, și îndemn tinerii – știu că noi am avut o prezență slabă – să iasă la vot.

Camelia, 65 de ani: Am venit pentru că trebuie să rămânem în Europa. Dacă nu iese Nicușor Dan, nu știu ce urmează. Deci, trebuie să iasă Nicușor Dan ca să avem garanția că rămânem o țară democratică și că rămânem în Europa așa cum trebuie. Lumea ar trebui să iasă la vot, pentru că acum ei trăiesc într-un confort, dar dacă nu votează vor pierde acest confort. Nu va mai fi bine.

Ralf, 25 de ani: Este ideea de civilizație. M-am săturat să-mi decidă soarta oameni care n-au studii. Pur și simplu se duc și pun ștampila la mișto, ca să se răzbune pe ceva irelevant și fără substanță. Am venit la acest miting pro-Europa pentru că îmi place în România, prefer să rămân aici și să merg în Europa să mă distrez, pentru că e frumos să călătorești. Pur și simplu cred că s-ar opri multe lucruri dacă noi nu am mai fi în Europa. Am prieteni în Chișinău care sunt în momentul de față veniți în București, și sunt multe lucruri pe care ei nu le au, și noi le avem. Noi avem libertate pentru mult mai multe, și chiar nu mi-aș imagina ca o țară ca România să fie închisă.

ACTUALIZARE 18:45 O parte din manifestanți au intrat pe carosabil, iar circulația pe Bd Magheru în sensul spre Piața Romană a fost oprită.

ACTUALIZARE 18:33 Mitingul din Piața Universității a început, s-au strâns primii manifestanți.

În pasajul de la Universitate lumea stă la coadă pentru a cumpăra steaguuri tricolore.

Programul manifestaţiei 

Jandarmeria anunță că ia măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă cu ocazia organizării în capitală a adunării publice având ca temă Ziua Europei – „Un singur drum – Europa 9 Mai”.

  • între orele 17:30 – 18:00, adunarea participanţilor în Piaţa Universităţii, zona Piaţa 21 Decembrie 1989 şi zona trotuarului adiacent parcului din faţa Teatrului Naţional Bucureşti;
  • între orele 18:00 – 19:30, adunare publică, constând în alocuţiuni în Piaţa Universităţii;
  • între orele 19:30 – 20:30, deplasare pe sensul de circulaţie, pe traseul: Piaţa Universităţii – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei (punct final în alveola centrală);
  • între orele 20:30 – 22:30, adunare publică în Piaţa Victoriei – alveola centrală;
  • între orele 22:30 – 23:00, defluirea totală a participanţilor.

Organizatorii manifestaţiei precizează, pe reţelele sociale, că România se află iar într-un punct de cotitură.

„Între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, vocea noastră trebuie să fie mai puternică decât oricând! Nu stăm pe margine. Nu tăcem. Acum e momentul să fim prezenţi – vizibili, uniţi şi hotărâţi. De Ziua Europei, ne adunăm în Piaţa Universităţii, locul-simbol al libertăţii câştigate cu sacrificiu, şi pornim în marş paşnic spre Piaţa Victoriei – pentru că vrem o Românie care merge înainte, nu înapoi. O Românie care îşi păstrează busola morală şi drumul european”, arată organizatorii.

Recomandările Brigăzii Rutiere

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulaţie şi solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Pietonilor le este recomandat să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenţia lor de a traversa a fost înţeleasă de către conducătorii de autovehicule.

Ce spune Jandarmeria Capitalei

Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestaţie, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

De asemenea, din raţiuni de siguranţă publică, se recomandă participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase.

Totodată, participanţii la adunările publice trebuie să respecte recomandările făcute de organizator, împuterniciţii acestuia sau organele de ordine, să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai sau alte mijloace audiovizuale.

Organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu alte adunări publice, indiferent de modul lor de exprimare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei.

Ca măsură preventivă, pentru descurajarea şi probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul paşnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii şi filmări operative pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor, cu mijloacele tehnice fixe/mobile din dotarea unităţii şi vor monitoriza imaginile înregistrate prin intermediul sistemului urban de supraveghere video, conform cadrului legal în vigoare.

Organizatorul acestei adunări publice va permite afişarea doar a drapelelor României, Uniunii Europene şi NATO, arată sursa citată.

Românii din diaspora, apel la vot și solidaritate

De Ziua Europei, comunitatea românească din Belgia organizează vineri un miting autorizat în Place du Luxembourg, Bruxelles, sub mesajul „Susţinere pentru o Românie europeană”, anunţă un grup de iniţiativă al românilor din Bruxelles, într-un comunicat de presă.

Evenimentul, programat la ora 17:00, are loc în contextul unei mobilizări civice ample, desfăşurate simultan în mai multe oraşe din România. Este un gest de solidaritate și un semnal de alarmă faţă de riscul real al unei derive autoritare și al îndepărtării României de valorile europene.

„Dorim o Românie democratică, ancorată în valorile Uniunii Europene. Ne opunem extremismului şi susţinem statul de drept, echilibrul instituţional şi participarea civică”, scrie în comunicat.

„Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, din 18 mai, este decisiv. Chemăm toţi cetăţenii români din diaspora şi din ţară să iasă la vot – pentru ca vocea democraţiei să fie mai puternică decât orice discurs al urii”, se mai arată în mesajul organizatorilor.

Editor : Matthew Garvey | Alexandru Costea | Liviu Cojan

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Video Mesajul lui Viktor Orban despre alegerile din România. Ce asigurări a dat premierul maghiar

DOGE a modernizat un software al Pentagonului pentru a accelera concedierile din administrația SUA

Mark Rutte a propus țărilor NATO să aloce cel puțin 5% pentru apărare, un obiectiv cerut insistent de Donald Trump

UE plăteşte 1 miliard de euro industriei de apărare a Ucrainei din dobânzile generate de activele rusești blocate

Amenințarea Israelului după atacul lansat de rebelii Houthi asupra aeroportului din Tel Aviv

Scandalul spionilor maghiari prinși de Kiev ia amploare: Ucraina expulzează doi diplomați unguri, după o decizie similară a Budapestei

Hurezeanu, prezent la Liov, la reuniunea pentru înființarea Tribunalului Special pentru crimele de război împotriva Ucrainei

Cum a început drumul către papalitate pentru cardinalul american Robert Prevost. „Mai presus de orice alt candidat, bifa două puncte”

Emmanuel Macron cere armistițiu în Ucraina stabilit împreună cu SUA. „Rușii trebuie să spună da. Nu trei zile pentru a distra galeria”

Alegerile Editorului

Percheziţii DNA la Primăria Sinaia. Primarul Vlad Oprea ar fi încălcat condițiile controlului judiciar

mai 12, 2025

Video Evaluările la clasele mici, criticate de profesori și părinți: „Devin inutile”. Ce spun specialiștii

mai 12, 2025

Criticat pentru declarația despre vize, Simion cere demisia ambasadorului României în SUA: „S-a transformat în agent electoral”

mai 12, 2025

Cristina Neagu a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler: Este o zi memorabilă pentru mine – VIDEO

mai 12, 2025

Istvan Kovacs va arbitra finala Ligi Campionilor la fotbal. Alți trei români vor fi în echipa de arbitraj. Meciul are loc pe 31 mai

mai 12, 2025

Cele mai recente știri

Video Mesajul lui Viktor Orban despre alegerile din România. Ce asigurări a dat premierul maghiar

mai 12, 2025

Ilie Bolojan, despre deficitul bugetar: „Este posibil să avem şi măsuri de creştere a unor taxe şi a unor impozite”

mai 12, 2025

Exclusiv Șeful INSCOP se așteaptă la o prezență la vot mai mare cu 10-13% pe 18 mai. „Aceste alegeri se vor juca la o diferență mică”

mai 12, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.