Volkswagen a anunţat schimbări radicale la operaţiunile sale germane, inclusiv eliminarea în timp a mai mult de 35.000 de locuri de muncă şi reduceri drastice ale capacităţii de producţie, într-un acord încheiat între cel mai mare producător auto din Europa şi sindicatul IG Metall pentru a preveni grevele în masă, transmite Reuters.

Liderii sindicali au salutat acordul drept „un miracol de Crăciun”, după 70 de ore de negocieri istovitoare, cele mai lungi din istoria de 87 de ani a companiei.

Nu vor avea loc închideri imediate de fabrici sau disponibilizări, iar VW pare să fi dat înapoi de la a cere reducerea salariilor cu 10%.

Acordul care evită grevele costisitoare poate oferi, de asemenea, uşurare investitorilor după luni de negocieri.

Acţiunile au crescut cu 2,4% după închiderea bursei, în urma acordului. În acest an acţiunile au scăzut cu 23%.

Volkswagen a purtat discuţii cu reprezentanţii sindicatelor din septembrie cu privire la măsurile pe care le-a considerat necesare pentru a concura cu rivalii chinezi care oferă vehicule mai ieftine şi pentru a gestiona cererea slabă din Europa şi adoptarea mai lentă decât se aştepta a vehiculelor electrice.

Aproximativ 100.000 de muncitori au organizat deja două greve separate în ultima lună, cea mai mare din istoria Volkswagen, protestând faţă de planurile de reducere a costurilor.

”Prin pachetul de măsuri care a fost convenit, compania a stabilit un curs decisiv pentru viitorul său în ceea ce priveşte costurile, capacităţile şi structurile. Acum suntem din nou în poziţia de a ne modela cu succes propriul destin”, a declarat CEO-ul Grupului Volkswagen, Oliver Blume, într-un comunicat.

VW a spus că acordul va permite economii de 15 miliarde de euro anual pe termen mediu şi nu a văzut niciun impact semnificativ asupra previziunilor sale financiare pentru 2024.

Deşi nu vor avea loc închideri imediate de fabrici, VW a spus că se află în căutare de opţiuni pentru fabrica sa din Dresda şi că schimbă activitatea fabricii din Osnabrück, inclusiv căutând un cumpărător. O parte din producţie ar fi mutată în Mexic.

Producţia de vehicule ar urma să fie închisă la uzina din Dresda până la sfârşitul anului 2025.

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version