Vulcanul Lewotobi Laki-Laki din Indonezia a intrat în erupție, potrivit Agerpres, care citează AFP. Cea mai mare erupție a avut loc vineri, la ora locala 22:46, când materia vulcanică a ajuns la o înălțime de șase kilometri deasupra craterelor, conform agenției de vulcanologie.

Mai multe alte erupţii au fost înregistrate sâmbătă dimineaţă, inclusiv una care a ejectat o coloană de cenuşă până la altitudinea de 2,5 kilometri. Erupțiile s-au produs la scurt timp după ce Agenția de geologiea ridicat nivelul de alertă la gradul 4, fiind cel mai înalt nivel.

Muhammad Wafid, directorul agenţiei, le-a cerut localnicilor şi turiştilor să păstreze o distanţă de cel puţin şase kilometri în raport cu craterul vulcanului. De asemenea, și aeroportul din orașul Maumere, care deservește curse interne, și-a suspendat activitatea în urma erupțiile vulcanice. Directorul aeroportului susține că autoritățile monitorizează evoluației situației și va decide, în cursul zilei de duminică, dacă se pot relua zborurile.

Vulcanul Lewotobi Laki-Laki a intrat în erupţie şi în luna iulie, expulzând atunci o coloană de cenuşă ce a atins altitudinea de 18 kilometri, fapt care a dus la anularea a circa 20 de zboruri operate pe aeroportul situat pe insula turistică Bali. Indonezia, un vast arhipelag, se confruntă cu o activitate seismică şi vulcanică frecventă datorită poziţionării sale în „Cercul de Foc al Pacificului”, cea mai întinsă şi activă zonă vulcanică de pe Terra.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version