Pentru prima dată în peste 30 de ani, Washington Post a anunțat că redacția nu va susține niciun candidat la alegerile prezidențiale, relatează The Guardian.
„Ne întoarcem la rădăcinile noastre de a nu susține candidații la președinție”, a declarat vineri Will Lewis, editorul și directorul executiv al ziarului. Anunțat vine cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din 2024.
Colegiul editorial al Washington Post a susținut un candidat la toate alegerile prezidențiale, începând de la Jimmy Carter, în 1976. Jeff Bezos, proprietarul miliardar al Amazon, a cumpărat publicația în 2013.
Decizia conducerii WP de a nu susține niciun candidat într-un scrutin considerat ca fiind cel mai important din istoria recentă a SUA a declanșat indignarea unor membri ai personalului, fost și actual, precum și a altor figuri notabile.
Marty Baron, fost director executiv al Washington Post, a criticat decizia ziarului, numind-o „lașitate, cu democrația ca victimă”.
Donald Trump, a spus Baron, „va vedea asta ca pe o invitație de a-l intimida în continuare pe proprietarul” Washington Post, miliardarul Jeff Bezos. „Deranjantă lipsă de coloană vertebrală într-o instituție renumită pentru curaj”, a adăugat el.
Susan Rice, fostul ambasador al SUA la ONU, și fost consilier pentru politică internă al administrației Biden, a numit decizia „ipocrită”.
„Atât de mult pentru «Democrația moare în întuneric»”, a spus ea, referindu-se la sloganul oficial al ziarului, adoptat în 2017, când se afla în proprietatea lui Bezos. „Aceasta este cea mai ipocrită mișcare de rahat a unei publicații care ar trebui să tragă la răspundere oamenii de la putere”.
„Ziarul la care mi-a plăcut să lucrez timp de 47 de ani moare în întuneric”, a comentat David Moraniss, reporter și editor la Post, câștigător al premiului Pulitzer. Mai multe publicații au anunțat, de asemenea, că Robert Kagan, editorul general al ziarului, a decis să demisioneze din conducerea editorială în urma anunțului de a nu se implica în cursa prezidențială.
Decizia Washington Post vine după un șoc provocat de o decizie similară luată de proprietarul miliardar al Los Angeles Times, Patrick Soon-Shiong, la începutul acestei săptămâni. Acesta a blocat susținerea Kamalei Harris, anterior aprobată de redacție. Această mișcare a declanșat demisii importante din rândul personalului.
În declarația sa cu privire la decizia Washington Post, Lewis a citat vremuri din trecut când redacția ziarului a ales să nu susțină candidații la președinție, invocând jurnalismul independent, pe care Lewis l-a descris drept „corect”, și ceva la care ziarul „se întoarce acum”.
„Recunoaștem că acest lucru va fi citit într-o serie de moduri, inclusiv ca o susținere tacită a unui candidat, sau ca o condamnare a altuia, sau ca o abdicare de la responsabilitate”, a spus Lewis.
„Este inevitabil, dar noi nu vedem lucrurile așa”, a adăugat acesta.
Lewis a subliniat că este „ mai degrabă consecvent cu valorile” pe care ziarul le-a promovat, și cu ceea ce se așteaptă de la un lider formator de opinie – „caracter și curaj în slujirea eticii americane, venerație pentru statul de drept și respectul pentru oameni. Libertatea în toate aspectele ei.”
Lewis a adăugat că, în opinia sa, nesusținând pe nimeni, publicația vine în sprijinul cititorilor de a hotărî singuri asupra celei mai importante decizii – „pe cine să voteze ca următor președinte”.
„Slujba noastră la Washington Post este să furnizăm știri non-partizane pentru toți americanii, și opinii care să îi pună pe gânduri, pentru a ajuta cititorii noștri să se hotărască”, a spus el. „Treaba noastră ca ziar al capitalei celei mai importante țări din lume este să fim independenți. Și asta suntem și vom fi”, a concluzionat acesta.
NPR a raportat că mulți angajați ai Washington Post ar fi fost „șocați”, iar reacția lor este „uniform negativă”.
The Washington Post Guild, sindicatul care reprezintă mulți dintre angajații ziarului, a anunțat vineri că este „profund îngrijorat” de decizia conducerii, „mai ales că vine cu doar 11 zile înainte de alegerile extrem de importante”.
„Rolul unui comitet editorial este să facă exact acest lucru: să împărtășească opinii cu privire la știrile care influențează societatea și cultura noastră, și să susțină candidații, pentru a ajuta cititorii să își formeze o opinie”, a mai transmis sindicatul.
Potrivit reporterilor ziarului și membrilor de sindicat, susținerea pentru Harris era deja redactată, iar decizia de a nu fi publicată a fost luată de însuși Bezos. Sindicatul a spus că au apărut deja anulări de abonamente.
La Los Angeles Times, decizia de a nu susține pe nimeni a dus la demisia redactorului-șef Mariel Garza, și a altor câțiva membri ai consiliului de conducere, în semn de protest.
„În vremuri periculoase, oamenii cinstiți trebuie să se ridice. Așa mă ridic eu”, a spus Garza pentru Columbia Journalism Review, referitor la decizia ei de a demisiona.
Un jurnalist de la Los Angeles Times a numit decizia ziarului lor „ireală” și „lașă”.
Spre deosebire de Los Angeles Times și Washington Post, în septembrie, consiliul editorial de la New York Times și-a arătat susținerea pentru Kamala Harris, numind-o „singura opțiune” pentru funcția de președinte.
Editor : Liviu Cojan