Nordul Japoniei se confruntă de două săptămâni cu ninsori record, care au provocat mai multe decese, iar Agenţia meteorologică japoneză (JMA) a lansat joi un avertisment legat de producerea unui nou episod de ninsori.
Departamentul Aomori (nord) a înregistrat cel puţin nouă decese legate de căderile de zăpadă din această iarnă, printre care şase persoane care curăţau acoperişurile, în timp ce în departamentul Niigata (centru), au fost consemnate cel puţin 12 decese, informează AFP, potrivit Agerpres.
Trei angajaţi ai unei staţiuni montane izolate din regiunea Fukushima au fost de asemenea găsiţi decedaţi marţi, după ce au traversat un versant acoperit de zăpadă pentru a realiza lucrări de mentenanţă la un izvor termal, au relatat media locale.
Regiunile afectate cel mai tare de căderile de zăpadă – care au provocat perturbări ale transporturilor şi mai multe decese – se situează de-a lungul coastei la Marea Japoniei dinspre Rusia şi cele două Corei.
„Locuiesc aici de 10 ani şi nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat un locuitor din zona izolată Sukayu, situată în departamentul Aomori, pentru postul de televiziune nipon TBS.
„Dacă observăm volumul de zăpadă căzut în fiecare zi, nu a fost un episod excepţional. Doar că zăpada s-a acumulat”, a explicat el.
„Am putea asista la o furtună de zăpadă serioasă, dacă norii de zăpadă rămân în acelaşi loc”, a declarat biroul din Aomori al Agenţiei JMA într-un buletin publicat joi.
În alte regiuni, oraşul Tsunan, din departamentul Niigata, a înregistrat un strat de zăpadă de peste 3,5 metri.
În ultimele zile, mai multe vehicule au rămas blocate timp de mai multe ore de-a lungul autostrăzilor înzăpezite.
Editor : A.R.