Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că va fi de acord să se întâlnească personal cu liderul rus Vladimir Putin numai după negocierea unui plan comun cu preşedintele american Donald Trump, relatează AP.
Zelenski crede că Trump este cheia încheierii conflictului Rusia-Ucraina şi a declarat că preşedintele american i-a dat numărul său de telefon înainte de deschiderea de vineri a Conferinţei de Securitate de la München.
Trump a tulburat în cursul acestei săptămâni ani de sprijin ferm al SUA pentru Ucraina în urma unei convorbiri telefonice cu Putin.
Se aşteaptă ca Zelenski să se întâlnească ulterior cu vicepreşedintele american JD Vance. Mulţi observatori, în special din Europa, speră că Vance va face cel puţin puţină lumină cu privire la ideile lui Trump pentru o soluţionare negociată a războiului.
În propriile sale observaţii la conferinţă, Vance le-a vorbit oficialilor europeni despre libertatea de exprimare şi migraţia ilegală pe continent, avertizându-i pe oficialii aleşi că riscă să piardă sprijinul public dacă nu schimbă rapid cursul.
„Dacă vă temeţi de votanţii voştri, America nu poate face nimic pentru voi”, a spus vicepreşedintele.
Discursul lui Vance şi menţionarea în treacăt a războiului din Ucraina, care durează de trei ani, au avut loc într-un moment de îngrijorare şi incertitudine intense cu privire la politica externă a administraţiei Trump.
„În Washington, există un nou şerif în oraş. Şi sub conducerea lui Donald Trump, putem să nu fim de acord cu opiniile voastre, dar vom lupta pentru a vă apăra dreptul de a le prezenta în spaţiul public”, a spus Vance.
Vicepreşedintele i-a avertizat, de asemenea, pe oficialii europeni împotriva migraţiei ilegale, spunând că electoratul nu a votat pentru a deschide „porţile pentru milioane de imigranţi necontrolaţi” şi făcând referire la atacul de joi din Munchen, unde suspectul este un afgan în vârstă de 24 de ani care a ajuns în Germania ca solicitant de azil în 2016.
Violenţele s-au soldat cu peste 30 de răniţi şi par să fi avut o motivaţie extremistă islamică.
Atacul cu dronă de la Cernobîl
Cu câteva ore înainte ca Vance şi Zelenski să se întâlnească, o dronă rusească cu un focos exploziv a lovit carcasa de protecţie a centralei nucleare de la Cernobîl din regiunea Kiev, a declarat preşedintele ucrainean. Nivelul radiaţiilor nu a crescut, au declarat Zelenski şi agenţia atomică a ONU.
Zelenski a declarat la Munchen că el crede că atacul cu dronă de la Cernobîl este un „salut foarte clar din partea lui Putin şi a Federaţiei Ruse către conferinţa de securitate”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat vineri afirmaţiile Ucrainei. Iar purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a declarat că organizatorii de la Munchen nu au mai invitat Rusia de mai mulţi ani.
Secretarul de stat american Marco Rubio era aşteptat să se alăture lui Vance şi Zelenski. El a întârziat deoarece avionul său Air Force a trebuit să se întoarcă la Washington după ce a avut o problemă mecanică în drum spre München.
„Războiul din Ucraina trebuie să se încheie”, a declarat Donald Trump joi. „Tinerii sunt ucişi la niveluri pe care nimeni nu le-a mai văzut de la al Doilea Război Mondial. Şi este un război ridicol”.
Zelenski nu va accepta acordurile încheiate fără Ucraina
Zelenski a recunoscut joi că nu a fost „foarte plăcut” faptul că Trump a vorbit mai întâi cu Putin. Dar el a spus că principala problemă a fost „să nu permitem ca totul să meargă conform planului lui Putin”.
„Nu putem accepta, ca ţară independentă, niciun acord (făcut) fără noi”, a spus Zelenski în timp ce vizita o centrală nucleară din vestul Ucrainei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].