Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a decretat sâmbătă cinci zile de doliu naţional, după moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri la Beirut într-o lovitură israeliană, relatează AFP, preluat de Agerpres. În Liban, au fost decretate trei zile de doliu național.
„Transmit condoleanţe pentru martiriul marelui Nasrallah şi al colegilor săi martiri şi anunţ cinci zile de doliu naţional în Iran”, a declarat Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, potrivit unui comunicat publicat de agenţia oficială de presă Irna.
Un adjunct al şefului Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a fost ucis în lovitura israeliană asupra cartierului general al mişcării libaneze Hezbollah din suburbiile sudice ale Beirutului, a anunţat sâmbătă presa oficială.
Iranul a afirmat că „linia lui Hassan Nasrallah va continua”, în pofida eliminării sale
„Linia glorioasă a liderului rezistenţei, Hassan Nasrallah, va continua şi obiectivul său sacru va fi atins odată cu eliberarea Quds (Ierusalim), dacă vrea Dumnezeu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, într-un mesaj publicat pe platforma X.
Trei zile de doliu național în Liban
Guvernul libanez a decretat, de asemenea, trei zile de doliu naţional după asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, relatează AFP, preluat de Agerpres.
„În urma martiriului liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, care se alătură listei persoanelor ucise de agresiunea israeliană perfidă împotriva Libanului, este decretat doliu naţional”, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie inclusiv, a anunţat guvernul libanez într-un comunicat.
Hezbollah, cea mai influentă dintre formaţiunile „axei rezistenţei” promovate de Iran împotriva Israelului
Armata israeliană a anunțat, sâmbătă, că liderul suprem al Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis în atacurile de vineri noapte asupra Beirutului, relatează Times of Israel. Gruparea libaneză şiită pro-iraniană a confirmat informația și a jurat răzbunare. În contextul escaladării conflictului, preşedintele american Joe Biden a ordonat Pentagonului să „evalueze şi să ajusteze, dacă este necesar, postura de forţă a SUA” în Orientul Mijlociu.
Hezbollah este cea mai influentă dintre formaţiunile „axei rezistenţei” promovate de Iran împotriva Israelului, reunind mişcarea palestiniană Hamas, rebelii houthi din Yemen şi grupuri irakiene, mai scrie sursa citată.
Editor : Iulia Bălăianu