Ziua de 1 Mai, cunoscută drept Ziua Internațională a Muncii, este sărbătorită anual în numeroase țări din întreaga lume, inclusiv în România. Este dedicată muncitorilor și luptei pentru drepturile acestora, dar este și un prilej de relaxare și mini-vacanțe pentru mulți oameni, deoarece ziua este liberă legal pentru angajații din România.

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii.

Originea Zilei Muncii

Data de 1 mai este menționată pentru prima dată în contextul întrunirii din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canada (organizație ce a precedat Federația Americană a Muncii). Cu această ocazie, George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a propus adoptarea unei rezoluții prin care se cerea ca ziua legală de muncă să fie de 8 ore începând cu 1 mai 1886, recomandând organizațiilor muncitorești să respecte această prevedere.

La 1 mai 1886, sute de mii de protestatari au ieșit în stradă în întreaga țară, iar cea mai amplă demonstrație a avut loc la Chicago, cunoscută ulterior sub numele de „Revolta din Piața Haymarket”. Acolo s-au adunat circa 90.000 de persoane, dintre care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Ca urmare a acestor manifestații, aproximativ 35.000 de muncitori au câștigat dreptul la o zi de lucru de 8 ore, fără reducerea salariului.

La scurt timp după evenimentele din 1886, Federația Americană a Muncii s-a distanțat complet de 1 mai, alegând să celebreze anual Labor Day („Ziua Muncii”) în prima zi de luni din septembrie.

În anul 1888, în cadrul unei întruniri a Federației Americane a Muncii, s-a decis ca ziua de 1 mai 1890 să fie dedicată susținerii programului de lucru de 8 ore, prin proteste și greve. Ulterior, în 1889, la Paris, s-a hotărât ca 1 mai să devină Ziua Internațională a Muncitorilor. Astfel, la 1 mai 1890, au avut loc numeroase manifestații și demonstrații în Statele Unite și în majoritatea țărilor europene, iar această dată a fost consacrată drept o celebrare anuală a drepturilor muncitorilor.

Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act care a consacrat această dată, 1 mai, ca sărbătoare legală, drept un gest de reconciliere față de greviștii din Sindicatul American al Căilor Ferate. 

Ziua Muncii în România

În România, 1 Mai a fost sărbătorită prima dată începând cu anul 1890, în timpul domniei lui Carol I. Ziua a devenit o sărbătoare de stat în perioada regimului comunist, atunci când manifestațiile organizate de autorități aveau rol propagandistic și puneau accent pe realizările clasei muncitoare.

După 1989, în România, 1 Mai a rămas zi liberă legală. Ziua este în prezent o sărbătoare națională, recunoscută prin lege, fără a fi însoțită de parade sau evenimente oficiale.

Zi liberă legal în România de 1 mai

Joi, 1 Mai, de Ziua Internațională a Muncii, în România este zi liberă legal. Guvernul României a decis ca, în 2025, angajații care lucrează în sistemul bugetar să primească zi liberă și vineri, 2 mai. Astfel, vor fi patru zile libere consecutiv, datorită weekend-lui. Această hotărâre se aplică doar personalului din sistemul bugetar, astfel că, angajații din sistemul privat nu au zi liberă vineri, 2 mai 2025. 

Elevii și profesorii sunt liberi pe 2 mai 2025

Potrivit Codului Muncii, cadrele didactice au prevăzute în contractul colectiv de muncă și alte zile nelucrătoare, suplimentare celor definite deja prin lege. În 2025, odată ce Guvernul a declarat ziua de 2 mai liberă pentru bugetari, cadrele didactice, elevii, copiii de grădiniță au încă o zi liberă. Ziua de cursuri ar putea fi recuperată ulterior până, cel târziu, la terminarea cursurilor din luna iunie 2025.

Editor : C.S.

Share.
Exit mobile version