Ministerul de Finanţe arată că agenţia Moody’s Ratings a reconfirmat potenţialul solid de creştere economică pe termen mediu şi capacitatea de rezilienţă a României în faţa şocurilor externe. ”Analiza Moody’s confirmă faptul că România deţine o economie stabilă şi un grad de dezvoltare care ne oferă o poziţie competitivă în regiune”, afirmă ministrul Alexandru Nazare.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, agenţia de evaluare financiară Moody’s Ratings a finalizat revizuirea periodică a profilului de credit al României, reconfirmând potenţialul solid de creştere economică pe termen mediu şi capacitatea de rezilienţă a ţării în faţa şocurilor externe.
Concluziile analizei validează direcţia măsurilor de consolidare fiscală demarate în 2025 şi subliniază importanţa menţinerii disciplinei bugetare pentru asigurarea unei traiectorii sustenabile a datoriei publice, arată reprezentanţii ministerului.
”Analiza Moody’s confirmă faptul că România deţine o economie stabilă şi un grad de dezvoltare care ne oferă o poziţie competitivă în regiune. Evaluarea vine într-un moment important, înaintea adoptării bugetului de stat, care trebuie definitivat cât mai rapid într-o formă responsabilă şi corectă, pentru asigurarea pe de o parte a disciplinei fiscale, iar pe de altă parte, a pachetului de relansare economică. Am adoptat măsuri ferme în 2025 pentru a corecta dezechilibrele bugetare, iar rezultatele se văd deja în scăderea graduală a deficitului. Acest lucru transmite din ce în ce mai multă încredere investitorilor şi agenţiilor de rating, iar angajamentul nostru rămâne neschimbat: disciplină şi responsabilitate fiscal-bugetară şi o politică economică axată pe investiţii, în principal prin accelerarea absorbţiei de fonduri europene şi prin măsuri de susţinere a mediului de business”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Echilibrarea bugetului şi eficienţa măsurilor adoptate
Agenţia Moody’s confirmă că măsurile fiscale adoptate începând cu iulie 2025 au avut un impact pozitiv asupra perspectivelor bugetare ale României. Ca urmare a acestor decizii, deficitul bugetar este pe o traiectorie descendentă clară: de la un vârf de 9,3% din PIB în termeni ESA în 2024, agenţia estimează o reducere până la 8,2% în 2025 şi să ajungă la 6,3% din PIB la finalul anului 2026.
Deşi datoria guvernamentală este prognozată să atingă 62,9% din PIB în 2027, şi să se stabilizeze la aproximativ 65%, Moody’s consideră că România păstrează o capacitate de plată a datoriilor care rămâne robustă. Totuşi, agenţia notează potenţialele riscuri pentru perspectiva unei reduceri suplimentare a deficitului dincolo de anul 2026 şi a unei stabilizări a poverii datoriei la un nivel corespunzător ratingului Baa3.
Investiţiile prin PNRR, motorul de creştere economică
”Ministerul Finanţelor reafirmă că atragerea fondurilor europene reprezintă prioritatea zero. Absorbţia banilor din Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă (RRF) până în august 2026 este considerată de agenţie factorul determinant pentru evitarea unei contracţii economice în cursul acestui an. Deşi au existat întârzieri în implementare începând cu anul 2024, raportul Moody’s remarcă faptul că actualul guvern a accelerat semnificativ procesul. În acest context, agenţia estimează că România poate accesa cea mai mare parte a finanţării rămase până la finalul anului 2026, susţinând astfel investiţiile publice şi reformele structurale”, arată ministerul.
Conform raportului, perspectiva ratingului ar putea reveni la una stabilă prin implementarea completă şi eficientă a programului de consolidare adoptat în2025, proces ce trebuie să continue şi după 2027, chiar dacă într-un ritm mai moderat.









