Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending
Gigi Becali a rămas trei luni fără permis auto chiar în noaptea de Înviere/ Poliţiştii Brigăzii Rutiere l-au prins conducând cu 109 km/h pe un sector de drum cu limita de 40 km/h

Gigi Becali a rămas trei luni fără permis auto chiar în noaptea de Înviere/ Poliţiştii Brigăzii Rutiere l-au prins conducând cu 109 km/h pe un sector de drum cu limita de 40 km/h

aprilie 12, 2026
Derrick Lewis îl va înfrunta pe Josh Hokit la Casa Albă, la cererea lui Donald Trump, în cadrul galei UFC Freedom 250

Derrick Lewis îl va înfrunta pe Josh Hokit la Casa Albă, la cererea lui Donald Trump, în cadrul galei UFC Freedom 250

aprilie 12, 2026
Mureş – Anchetă după ce 14 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Reghin au fost dislocate

Mureş – Anchetă după ce 14 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Reghin au fost dislocate

aprilie 12, 2026
Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european. Cine este Péter Magyar, candidatul care la alegerile de duminică ar putea pune capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Ungariei?

Maghiarii „scriu istorie” în alegerile pe care le va câştiga partidul Tisza, afirmă liderul opoziţiei Peter Magyar. Rata de participare este ridicată la începutul scrutinului decisiv din Ungaria

Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european. Cine este Péter Magyar, candidatul care la alegerile de duminică ar putea pune capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Ungariei?
Stiri Locale

Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european. Cine este Péter Magyar, candidatul care la alegerile de duminică ar putea pune capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Ungariei?

By Sala de Presăaprilie 12, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european. Cine este Péter Magyar, candidatul care la alegerile de duminică ar putea pune capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Ungariei?
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Candidând pentru un al cincilea mandat de prim-ministru al Ungariei – un record -, Viktor Orbán s-a trezit devansat în sondaje în ultimele luni de Péter Magyar, fostul lui colaborator, un om cu o ascensiune politică fulminantă. În doar doi ani, Péter Magyar, liderul partidului Tisza, a reuşit să se impună ca un adversar redutabil, capabil să-l detroneze pe premierul naţionalist maghiar aflat la putere de 16 ani.

CITEȘTE ȘI Maghiarii votează în cadrul unor alegeri istorice, urmărite cu atenţie de UE, Rusia şi SUA / O înfrângere a lui Orban la alegerile din Ungaria ar putea fi momentul decisiv de care se teme Putin / Rată mare de participare în primele ore

Comunicator abil atât pe reţelele sociale, cât şi pe teren, Peter Magyar, un conservator în vârstă de 45 de ani, a promis o schimbare totală, jurând să demonteze „cărămidă cu cărămidă” sistemul politic pus în practică de Viktor Orbán, de care a fost totuşi strâns legat până de curând.

În 2022, el încă aplauda un discurs al lui Viktor Orbán, aşezat în primul rând alături de Judit Varga, pe atunci soţia sa şi ministru al justiţiei în Ungaria. Dar deja nu se abţinea să lanseze critici la adresa galaxiei Orbán. „Mă numeau «opoziţia eternă» în cadrul Fidesz”, partidul de la putere, se lăuda el într-un interviu pentru AFP în 2024, la scurt timp după apariţia sa pe scena politică.

UN ORBAN DE ACUM 20 DE ANI

Statutul său de „fost iniţiat” a contribuit la ascensiunea sa fulminantă, crede Andrzej Sadecki, analist la Centrul de Studii Estice (OSW) din Varşovia. „Pare mai convingător în ochii unor foşti alegători ai Fidesz când afirmă că sistemul este putred din interior”, adaugă expertul, considerând că „într-un fel, Magyar este Orbán de acum 20 de ani, fără tot bagajul, corupţia şi greşelile comise la putere”.

Născut pe 16 martie 1981 într-o familie de conservatori influenţi, Péter Magyar s-a interesat de politică încă de la o vârstă fragedă. Fiul a doi avocaţi – mama sa era judecătoare de rang înalt –, Péter Magyar îl are ca naş pe un fost preşedinte al Ungariei şi a fost foarte interesat de politică încă de timpuriu. Magyar a urmat un liceu catolic de elită pentru băieţi, situat în apropierea centrului Budapestei, înainte de a studia dreptul la o universitate catolică din Budapesta, în timp ce Orbán îşi exercita primul mandat de prim-ministru, între 1998 şi 2002.

În timpul anilor de facultate, când a studiat dreptul, s-a împrietenit cu Gergely Gulyas – actualul şef de cabinet al lui Orbán – şi şi-a cunoscut viitoarea soţie, cu care are trei copii.

După ce a lucrat ca avocat, a devenit tată casnic la Bruxelles, când Judit Varga a fost angajată în 2009 ca asistentă a unui europarlamentar Fidesz.

La revenirea la putere a lui Viktor Orbán în 2010, a fost numit diplomat responsabil cu afacerile europene.

Familia se întoarce în Ungaria în 2018, când Judit Varga este numită secretar de stat, apoi ministru al justiţiei.

Péter Magyar preia conducerea organismului de împrumuturi pentru studenţi Diakhitel Kozpont şi face parte din consiliul de administraţie al mai multor alte întreprinderi publice.

CUM A ÎNCEPUT ASCENSIUNEA SA POLITICĂ UIMITOARE

Necunoscut publicului larg înainte de începutul anului 2024, când a denunţat în mod deschis sistemul Orbán, în urma unui scandal răsunător legat de acordarea unei graţieri într-un caz de pedocriminalitate, el afirma atunci că nu are ambiţii politice. Câteva săptămâni mai târziu, el a organizat primul său miting, atrăgând zeci de mii de oameni.

Zeci de mii de oameni au manifestat la Budapesta împotriva lui Viktor Orban

CITEȘTE ȘI Zeci de mii de oameni au manifestat la Budapesta împotriva lui Viktor Orban

Péter Magyar a fost rapid perceput ca fiind „curajos, activ şi dispus să-şi asume riscuri personale”, arată Veronika Kovesdi, specialistă în mass-media la Universitatea ELTE din Budapesta. Comunicarea sa pe reţelele sociale a avut un mare ecou „emoţional”, potrivit acesteia, şi a contribuit la apariţia unei comunităţi puternice de susţinători.

El a preluat rapid frâiele unui partid până atunci inactiv, Tisza, care reuşeşte să ajungă pe locul al doilea la alegerile europene din 2024, după coaliţia de la putere.

Partidul lui Peter Magyar creşte rapid în sondaje. Noul venit în politica din Ungaria, priceput în domeniul media, îşi propune să perturbe liniştea lui Viktor Orban - FOTO

CITEȘTE ȘI Partidul lui Peter Magyar creşte rapid în sondaje. Noul venit în politica din Ungaria, priceput în domeniul media, îşi propune să perturbe liniştea lui Viktor Orban – FOTO

ACUZAŢII DE VIOLENŢĂ DOMESTICĂ

Pe măsură ce popularitatea sa creştea, Péter Magyar s-a confruntat cu o serie de acuzaţii – printre care cea de violenţă domestică din partea lui Judit Varga, de care a divorţat în 2023 -, un „tsunami de ură şi minciuni”, potrivit lui.

Kovesdi consideră că acest lucru a contribuit, poate, la „legitimarea lui şi mai mult”.

În ceea ce priveşte programul, Péter Magyar propune îmbunătăţirea serviciilor publice, precum sănătatea şi educaţia, aflate într-o stare deplorabilă, şi combaterea corupţiei, care „este peste tot”.

CE ÎL APROPIE DE VIKTOR ORBAN ŞI UNDE SE DISTANŢEAZĂ

El a schiţat, de asemenea, o politică externă pro-occidentală, afirmând că se va strădui să facă din Ungaria un aliat de încredere al NATO şi un membru loial al UE.

La fel ca Orbán, el refuză trimiterea de arme în Ucraina şi se opune unei integrări rapide a ţării în UE, chiar dacă nu împărtăşeşte retorica ostilă faţă de Kiev a fostului său şef.

El apără, de asemenea, poziţii foarte stricte în privinţa imigraţiei, dar în ceea ce priveşte drepturile LGBT+, atacate de Viktor Orbán, se arată vag, fără îndoială pentru a evita să-şi supere electoratul cel mai conservator, spune Andrea Virag, directoarea strategică a grupului de reflecţie liberal Republikon.

„Unii se îndoiesc de capacitatea sa de a opera o ruptură reală cu regimul Orbán” şi „alegătorii de stânga nu sunt poate pe deplin mulţumiţi de programul său, dar îl susţin totuşi, deoarece el reprezintă cea mai bună şansă de schimbare”, subliniază Andrzej Sadecki.

Alegeri în Ungaria - UE îşi doreşte ca viitorul lider al Ungariei să sprijine Ucraina. POLITICO: Nu este chiar atât de sigur. Peter Magyar sună adesea surprinzător de similar cu Viktor Orban

CITEȘTE ȘI Alegeri în Ungaria – UE îşi doreşte ca viitorul lider al Ungariei să sprijine Ucraina. POLITICO: Nu este chiar atât de sigur. Peter Magyar sună adesea surprinzător de similar cu Viktor Orban

SECRETUL SUCCESULUI

„Acum sau niciodată”, le-a spus Péter Magyar ungurilor, într-o campanie intensă desfăşurată în toată ţara în perioada premergătoare alegerilor din 12 aprilie, pe care sondajele de opinie sugerează că le-ar putea câştiga.

Sloganul lui Magyar este inspirat de strigătul de luptă al unui poet revoluţionar din secolul al XIX-lea, care îndemna la revoltă pentru patrie. El a scurtat mesajul la „Acum”, tăind cuvintele „sau niciodată”, pentru a accentua urgenţa.

Magyar şi-a construit o bază puternică de susţinere în cei peste doi ani în care a străbătut ţara, chiar şi în oraşele mici şi satele unde Fidesz domină în mod tradiţional, şi a străbătut Ungaria într-o campanie electorală maraton cu până la şapte discursuri pe zi.

Anul trecut, el a parcurs pe jos 300 km de la Budapesta până la graniţa cu România, într-o campanie de „reunificare” a naţiunii, în încercarea de a atrage de partea sa alegătorii naturali ai Fidesz.

Liderul opoziţiei din Ungaria Peter Magyar a trecut graniţa în România. El a plecat la 14 mai în marş spre Transilvania

CITEȘTE ȘI Liderul opoziţiei din Ungaria Peter Magyar a trecut graniţa în România. El a plecat la 14 mai în marş spre Transilvania

Magyar promite să combată corupţia, să îmbunătăţească economia şi a încercat să câştige simpatia comunităţii rome defavorizate din Ungaria. De asemenea, a promis să deblocheze miliarde de euro din fondurile UE, îngheţate în mare parte din cauza îngrijorărilor legate de statul de drept din Ungaria.

Însă Orbán l-a descris ca fiind o „marionetă” a UE şi a Ucrainei, iar el s-a ferit să se apropie prea mult de Bruxelles şi le-a promis alegătorilor: „Noi suntem adevăratul partid al păcii”.

Încrederea sa în sine provine dintr-o înţelegere profundă a rivalului cu care se confruntă. Până în februarie 2024, Magyar a făcut parte din familia Fidesz. S-a alăturat partidului în timpul facultăţii şi s-a căsătorit cu una dintre vedetele sale în ascensiune, Judit Varga..

UN INTERVIU VIRAL

Apoi, Magyar i-a uimit pe maghiari cu o apariţie în direct pe un canal YouTube pro-opoziţie numit Partizán. Într-o ţară cu 9,6 milioane de locuitori, un milion de oameni au urmărit cum un Péter Magyar solemn a explicat de ce s-a săturat de propriul său partid. „Toată lumea m-a avertizat să nu fac asta, prietenii, familia, oamenii pe care îi cunosc”, i-a spus el prezentatorului Márton Gulyás. 

Ungaria se afla în mijlocul unui scandal în care preşedinta Katalin Novák acordase graţierea unui bărbat care ajutase la muşamalizarea abuzurilor sexuale într-un cămin de copii de stat din Ungaria.

Preşedinta a demisionat, în cele din urmă, la fel şi fosta soţie a lui Magyar, pentru că Varga fusese ministru al justiţiei şi semnase graţierea. Două femei de frunte din Fidesz au fost lăsate să suporte consecinţele. Varga fusese desemnată pentru funcţii importante în Fidesz, părăsind postul de ministru pentru a conduce campania electorală europeană a partidului. Această carieră s-a încheiat. Acum, ea nu mai făcea parte din maşinăria Fidesz, iar Péter Magyar a simţit că acesta era momentul său. „Nu vreau să fac parte dintr-un sistem în care cei care deţin cu adevărat puterea se ascund în spatele fustelor femeilor”, a scris el pe Facebook.

Spre finalul interviului acordat Partizán, Magyar a vorbit despre speranţa sa pentru o schimbare politică, conştientizând totodată că aceasta va fi foarte dificilă atâta timp cât Orbán se află încă la putere. El s-a plâns că actuala opoziţie era total ineficientă, aşa că schimbarea ar trebui să vină din interior. Dar a prezis că într-o zi va avea loc o schimbare şi că, atunci când se va întâmpla, ar putea fi rapidă. Apariţia sa pe YouTube a devenit virală.

„Nu a fost o mişcare planificată”, a declarat el ulterior pentru BBC. „Mama m-a sunat să nu mă duc, dar am făcut exact opusul. Toată lumea cunoştea situaţia din Ungaria – nu este foarte sigur să te opui acestui guvern”, a explicat el.

Dacă interviul de pe YouTube a fost momentul de cotitură, următorul moment important a venit pe 15 martie 2024, o sărbătoare naţională care marchează aniversarea revoluţiei eşuate din Ungaria din 1848. În timp ce Orbán vorbea de pe treptele Muzeului Naţional din Budapesta, condamnând UE şi chemând la „ocuparea Bruxelles-ului”, Péter Magyar se adresa unui public estimat la 10.000 de persoane, acuzând corupţia şi gestionarea defectuoasă a economiei la vârf. El şi-a întărit acuzaţiile de corupţie, difuzând o înregistrare secretă a unei conversaţii cu fosta sa soţie din 2023, în care aceasta vorbeşte despre un proces de mare amploare.

Judit Varga a declarat că este îngrozită de acţiunile lui Magyar, acuzându-l de abuz, acuzaţie pe care acesta a negat-o. De asemenea, s-a certat cu un fost prieten, ministrul lui Orbán, Gergely Gulyás, care a spus că Magyar este „unul care îşi trădează mai întâi familia, apoi îşi trădează ţara ca agent al Bruxelles-ului”.

Magyar făcea paşi mari pe scena politică şi îşi făcea noi prieteni, printre care se număra şi popularul actor Ervin Nagy.

ELEMENTUL „RUSIA”

Până în toamna anului 2024, noul partid al lui Magyar era în fruntea sondajelor, iar el a criticat dur legăturile strânse ale lui Orbán cu Rusia. Magyar l-a ironizat pe prim-ministru, spunându-i că este omul care, în 1989, a cerut trupelor ruse să părăsească Ungaria, dar care acum calcă în picioare moştenirea din 1956 şi este „cel mai loial aliat al Kremlinului”. „Domnule prim-ministru, de ce nu mai spuneţi «Ruşilor, plecaţi acasă»?”, a întrebat el.

La începutul acestui an, el a afirmat că a fost ţinta unei tentative de campanie de denigrare „în stil rusesc”, care implica o înregistrare video cu conţinut sexual. Jurnaliştilor li s-a trimis o imagine de pe o cameră de supraveghere alb-negru care părea să arate droguri pe o masă lângă un pat. Implicaţia era că urmau să apară şi alte imagini, iar Magyar a acţionat pentru a preveni acest lucru.

El a recunoscut că a avut relaţii sexuale consensuale cu o fostă iubită, dar a susţinut cu tărie că nu a atins nimic de pe masă şi a spus că a fost atras într-o „capcană” întinsă de serviciile secrete.

„Conştiinţa mea este curată”, a spus el, adăugând mai târziu că a făcut un test antidrog pe 22 martie pentru a dovedi că nu a consumat droguri în ultimele luni şi subliniind că a avut rezultate negative similare la teste în trecut. Niciuna dintre acuzaţiile şi atacurile îndreptate împotriva lui Péter Magyar nu a avut până acum efect. În calitate de fost consilier al partidului Fidesz, el consideră că acest lucru îi conferă un avantaj. „Îi cunosc, le cunosc trucurile. Ştiu că sunt foarte speriaţi”, a spus el. „Aceasta este o oportunitate unică în viaţă, nu pentru Péter Magyar, ci pentru ţară”, susţine el.

SIMŢUL UMORULUI

Abilităţile de bun comunicator al lui Magyar sunt dublate de simţul umorului. A devenit virală o scenă petrecută în februarie anul acesta, când Magyar, deşi nu este un liberal, s-a întâlnit cu premierul liberal al Poloniei, Donald Tusk, care este un critic al omologului său maghiar Viktor Orban. În timp ce o prezenta pe colega sa Anita Orban, ca „viitoarea ministră de externe a Ungariei”, Magyar a ţinut să precizeze: „Numele Orban este doar o coincidenţă”. Premierul Tusk nu s-a lăsat mai prejos şi a replicat dând dovadă şi el de simţul umorului: „Numele meu este Donald”.

Great sense of humor in this video — from absolutely everyone 

Hungarian opposition leader Péter Magyar met with Polish Prime Minister Donald Tusk.

While introducing his colleague and the “future Foreign Minister of Hungary,” Anita Orbán, Magyar clarified: “The name is… pic.twitter.com/s6asxu4z03

— NEXTA (@nexta_tv) February 14, 2026

viewscnt

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Gigi Becali a rămas trei luni fără permis auto chiar în noaptea de Înviere/ Poliţiştii Brigăzii Rutiere l-au prins conducând cu 109 km/h pe un sector de drum cu limita de 40 km/h

Gigi Becali a rămas trei luni fără permis auto chiar în noaptea de Înviere/ Poliţiştii Brigăzii Rutiere l-au prins conducând cu 109 km/h pe un sector de drum cu limita de 40 km/h

Derrick Lewis îl va înfrunta pe Josh Hokit la Casa Albă, la cererea lui Donald Trump, în cadrul galei UFC Freedom 250

Derrick Lewis îl va înfrunta pe Josh Hokit la Casa Albă, la cererea lui Donald Trump, în cadrul galei UFC Freedom 250

Mureş – Anchetă după ce 14 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Reghin au fost dislocate

Mureş – Anchetă după ce 14 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Reghin au fost dislocate

Maghiarii „scriu istorie” în alegerile pe care le va câştiga partidul Tisza, afirmă liderul opoziţiei Peter Magyar. Rata de participare este ridicată la începutul scrutinului decisiv din Ungaria

Maghiarii „scriu istorie” în alegerile pe care le va câştiga partidul Tisza, afirmă liderul opoziţiei Peter Magyar. Rata de participare este ridicată la începutul scrutinului decisiv din Ungaria

Război în Ucraina: armistiţiul de Paşte a fost încălcat de mii de ori de Moscova şi Kiev

Război în Ucraina: armistiţiul de Paşte a fost încălcat de mii de ori de Moscova şi Kiev

Conducta de petrol din vestul Arabiei Saudite este din nou „funcţională”

Conducta de petrol din vestul Arabiei Saudite este din nou „funcţională”

Sabrina Carpenter îşi cere scuze pentru că a confundat un cântec tradiţional arab cu un yodel în timpul concertului de la Coachella – VIDEO

Sabrina Carpenter îşi cere scuze pentru că a confundat un cântec tradiţional arab cu un yodel în timpul concertului de la Coachella – VIDEO

Israelul afirmă că a lovit o rampă de lansare a rachetelor în sudul Libanului

Israelul afirmă că a lovit o rampă de lansare a rachetelor în sudul Libanului

Tesla dezvoltă un nou SUV electric, mai mic şi mai ieftin – surse

Tesla dezvoltă un nou SUV electric, mai mic şi mai ieftin – surse

Alegerile Editorului

Derrick Lewis îl va înfrunta pe Josh Hokit la Casa Albă, la cererea lui Donald Trump, în cadrul galei UFC Freedom 250

Derrick Lewis îl va înfrunta pe Josh Hokit la Casa Albă, la cererea lui Donald Trump, în cadrul galei UFC Freedom 250

aprilie 12, 2026
Mureş – Anchetă după ce 14 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Reghin au fost dislocate

Mureş – Anchetă după ce 14 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din municipiul Reghin au fost dislocate

aprilie 12, 2026
Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european. Cine este Péter Magyar, candidatul care la alegerile de duminică ar putea pune capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Ungariei?

Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european. Cine este Péter Magyar, candidatul care la alegerile de duminică ar putea pune capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Ungariei?

aprilie 12, 2026
Maghiarii „scriu istorie” în alegerile pe care le va câştiga partidul Tisza, afirmă liderul opoziţiei Peter Magyar. Rata de participare este ridicată la începutul scrutinului decisiv din Ungaria

Maghiarii „scriu istorie” în alegerile pe care le va câştiga partidul Tisza, afirmă liderul opoziţiei Peter Magyar. Rata de participare este ridicată la începutul scrutinului decisiv din Ungaria

aprilie 12, 2026
Război în Ucraina: armistiţiul de Paşte a fost încălcat de mii de ori de Moscova şi Kiev

Război în Ucraina: armistiţiul de Paşte a fost încălcat de mii de ori de Moscova şi Kiev

aprilie 12, 2026

Cele mai recente știri

Conducta de petrol din vestul Arabiei Saudite este din nou „funcţională”

Conducta de petrol din vestul Arabiei Saudite este din nou „funcţională”

aprilie 12, 2026
Sabrina Carpenter îşi cere scuze pentru că a confundat un cântec tradiţional arab cu un yodel în timpul concertului de la Coachella – VIDEO

Sabrina Carpenter îşi cere scuze pentru că a confundat un cântec tradiţional arab cu un yodel în timpul concertului de la Coachella – VIDEO

aprilie 12, 2026
Israelul afirmă că a lovit o rampă de lansare a rachetelor în sudul Libanului

Israelul afirmă că a lovit o rampă de lansare a rachetelor în sudul Libanului

aprilie 12, 2026
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.