Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Analiză eJobs: Cel mai mare deficit de personal, în această perioadă, este pe zona de vânzări, client service, administrativ/logistică şi financiar/contabilitate/ Companiile caută specialişti, dar şi începători

octombrie 29, 2026

Daniel Băluţă, la inaugurarea Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: Nu ne vom opri aici. Realizarea Maternităţii Sfântul Ioan, un obiectiv foarte important

octombrie 29, 2026

Trei salvamontişti români au cucerit două vârfuri din Munţii Anzi. Expediţiile, în condiţii dificile, cu ninsoare şi ceaţă – FOTO

octombrie 29, 2026

Bilanţul morţilor coliziunii din Spania creşte la 69. 50 de răniţi în continuare spitalizaţi, 60 externaţi. Vagonul răsturnat urmează să fie ridicat

octombrie 29, 2026

Recidivist, anchetat pentru fapte cu violenţă, arestat preventiv după ce i-a ameninţat pe procurorul de caz şi pe un judecător. Incidentele au avut loc în instanţă, în şedinţe de judecată diferite

octombrie 29, 2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Trei salvamontişti români au cucerit două vârfuri din Munţii Anzi. Expediţiile, în condiţii dificile, cu ninsoare şi ceaţă – FOTO
Stiri Locale

Trei salvamontişti români au cucerit două vârfuri din Munţii Anzi. Expediţiile, în condiţii dificile, cu ninsoare şi ceaţă – FOTO

By Sala de Presăoctombrie 29, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Trei salvamontişti români – doi din cadrul Salvamont Dâmboviţa şi unu de la Salvamont Prahova – au cucerit două vârfuri din Munţii Anzi, unul de aproape 5900 de metri, delălalt de peste 6000 de metri. Expediţiile au avut loc în condiţii dificile, cu ninsoare şi ceaţă. Cei trei au urcat pe „cel mai îndepărtat punct de centrul Pământului şi cel mai apropiat punct de pe planetă faţă de Soare”, după cum povesteşte unul dintre ei.

Performanţa celor trei salvatori montani a fost anunţată de către colegii acestora rămaşi în ţară. 

„Geo Badea şi Marius Gane – Salvamont Dâmboviţa, alături de Dragoş State – Salvamont Prahova, au cucerit vârfurile Cotopaxi (5.897 m) şi Chimborazo (6.267 m), în condiţii dificile, cu ninsoare şi ceaţă. Felicitări pentru această performanţă! Suntem mândri de voi!”, au scris reprezentanţii Salvamont pe reţelele de socializare.

Primul cucerit a fost vârful Cotopaxi. Cei trei români aun ajuns la altitudinea de 5897 de metri în cadrul unei expediţii care a durat în 7 ore dus-întors de la Refugiul Cotopaxi.

 „N-am avut vreme prietenoasă: ceaţă, frig şi vînt, iar traseul lung şi întortocheat printre gheţari şi crevase”, a scris salvamontistul Geo Badea pe reţelele de socializare.

Al doilea obiectiv al expediţiei, vârful Chimborazo a fost mai greu de atins. 

„Am urcat la refugiul Carrel la 4800 metri, de unde am urcat în Campo Alto la 5300 metri şi dupa 6 ore de somn (cât somn poate fi la altitudinea asta dupa ce ai urcat cu maşina de la 2900 metri la 4800 metri), la ora 00:20 am plecat spre vârf pe care l-am atins în jurul orei  6:30, pe o vreme destul de urâtă, fără vizibilitate şi cu zăpadă proaspăt căzută. Retragerea a durat 3 ore, astfel că la ora 9:30 eram din nou la Campo Alto, de unde ne-am strâns bagajele şi am coborat la refugiul Carrel. Vulcanul Chimborazo are 4 vârfuri, noi atingând doua dintre ele Ventimillia si Whymper. Vârful Whymper este cel mai îndepartat punct de centrul  Pământului şi cel mai apropiat punct de pe planetă faţă de Soare”, a povestit Dragoş State în social media.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Analiză eJobs: Cel mai mare deficit de personal, în această perioadă, este pe zona de vânzări, client service, administrativ/logistică şi financiar/contabilitate/ Companiile caută specialişti, dar şi începători

Daniel Băluţă, la inaugurarea Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: Nu ne vom opri aici. Realizarea Maternităţii Sfântul Ioan, un obiectiv foarte important

Bilanţul morţilor coliziunii din Spania creşte la 69. 50 de răniţi în continuare spitalizaţi, 60 externaţi. Vagonul răsturnat urmează să fie ridicat

Recidivist, anchetat pentru fapte cu violenţă, arestat preventiv după ce i-a ameninţat pe procurorul de caz şi pe un judecător. Incidentele au avut loc în instanţă, în şedinţe de judecată diferite

Prahova: Casă distrusă în urma exploziei unei butelii/ Un bărbat a suferit arsuri – FOTO

Bistriţa Năsăud – Accident cu patru maşini. Şoferul uneia dintre ele a fost rănit

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară”: Dacă cei care promiteau în vară o lege a salarizării mai bună ratează s-o iniţieze, odată ajunşi la putere, atunci scopul acelor demersuri devine vizibil ca împotrivire faţă de creşterea veniturilor salariale

„O veste minunată”: Antrenorul Vincent Kompany, care a avut meningită, a fost externat din spital

O îngrijitoare de la o grădină zoologică din Ţările de Jos a murit după ce a fost atacată de un leopard

Alegerile Editorului

Daniel Băluţă, la inaugurarea Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: Nu ne vom opri aici. Realizarea Maternităţii Sfântul Ioan, un obiectiv foarte important

octombrie 29, 2026

Trei salvamontişti români au cucerit două vârfuri din Munţii Anzi. Expediţiile, în condiţii dificile, cu ninsoare şi ceaţă – FOTO

octombrie 29, 2026

Bilanţul morţilor coliziunii din Spania creşte la 69. 50 de răniţi în continuare spitalizaţi, 60 externaţi. Vagonul răsturnat urmează să fie ridicat

octombrie 29, 2026

Recidivist, anchetat pentru fapte cu violenţă, arestat preventiv după ce i-a ameninţat pe procurorul de caz şi pe un judecător. Incidentele au avut loc în instanţă, în şedinţe de judecată diferite

octombrie 29, 2026

Prahova: Casă distrusă în urma exploziei unei butelii/ Un bărbat a suferit arsuri – FOTO

octombrie 29, 2026

Cele mai recente știri

Bistriţa Năsăud – Accident cu patru maşini. Şoferul uneia dintre ele a fost rănit

octombrie 29, 2026

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară”: Dacă cei care promiteau în vară o lege a salarizării mai bună ratează s-o iniţieze, odată ajunşi la putere, atunci scopul acelor demersuri devine vizibil ca împotrivire faţă de creşterea veniturilor salariale

octombrie 29, 2026

„O veste minunată”: Antrenorul Vincent Kompany, care a avut meningită, a fost externat din spital

octombrie 29, 2026
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.