Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Vicepreşedintele Federaţiei şi Patronatelor Societăţilor din Construcţii: Suntem afectaţi din cauză că în România nu avem o piaţă a materiilor prime pentru industria materialelor pentru construcţii

noiembrie 6, 2026

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă/ RTZ & Partners SPRL-Filiala Bucureşti, administrator judiciar provizoriu

noiembrie 6, 2026

Alegerile din SUA au reconfigurat Congresul, dar Trump continuă să deţină controlul asupra politicii externe

noiembrie 6, 2026

Ministerul Finanţelor: Ultima ediţie de toamnă a programului FIDELIS se desfăşoară în perioada 6 – 13 noiembrie 2026 şi aduce dobânzi de până la 7,75%

noiembrie 6, 2026

România U19 joacă în luna noiembrie în runda 2 din preliminariile EURO 2027. Lotul convocat de selecţionerul Ion Marin

noiembrie 6, 2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Alegerile din SUA au reconfigurat Congresul, dar Trump continuă să deţină controlul asupra politicii externe
Stiri Locale

Alegerile din SUA au reconfigurat Congresul, dar Trump continuă să deţină controlul asupra politicii externe

By Sala de Presănoiembrie 6, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Pierderile categorice suferite de Partidul Republican la urne în această săptămână l-au lăsat pe preşedintele Donald Trump într-o poziţie slăbită la Washington şi îl expun la o supraveghere legislativă mai strictă şi la o analiză mai minuţioasă a agendei sale. Însă în ceea ce priveşte politica externă, el poate rămâne neclintit, scrie Reuters.

Chiar dacă legislatorii democraţi vor încerca să-l ţină în frâu pe preşedintele republican odată ce vor prelua controlul asupra Congresului, Trump îşi va păstra o mare libertate de acţiune pentru a-şi urmări obiectivele pe scena mondială în ultimii doi ani ai mandatului său, de la Iran şi Israel până la Ucraina şi China.

Întrebarea centrală, spun analiştii, este dacă Trump se va simţi umilit de rezultatul slab al partidului său la alegerile de marţi sau dacă va fi încurajat să ia măsuri mai drastice pentru a-şi construi moştenirea în relaţiile SUA atât cu prietenii, cât şi cu duşmanii.

Cea mai urgentă chestiune este războiul fără ieşire împotriva Iranului, despre care Trump a recunoscut miercuri că a contribuit la pierderea de către partidul său a ambelor camere ale Congresului. El a insistat, totuşi, că nu are regrete în privinţa atacului asupra Republicii Islamice şi că era esenţial să se împiedice Teheranul să obţină o armă nucleară, deşi Iranul susţine că nu are o asemenea intenţie.

Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului a ilustrat reacţia negativă a alegătorilor după opt luni de conflict care au determinat creşterea preţurilor la benzină în SUA şi scăderea cotei sale de popularitate.

Democraţii i-au acuzat pe republicani că au cedat prerogativele Congresului de a declara război şi că i-au dat lui Trump mână liberă pe plan internaţional, nu doar împotriva Iranului, ci şi în ceea ce priveşte abordarea sa faţă de războiul Rusiei în Ucraina, campania sa de tarife, capturarea preşedintelui Venezuelei şi atacurile mortale cu nave în largul Americii Latine.

UŞOR DE SPUS, GREU DE FĂCUT

Liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri reporterilor că mandatul partidului său este de a pune frână „haosului creat de Trump atât pe plan intern, cât şi pe plan extern” şi de a pune capăt războiului cu Iranul.

Acest lucru este mai uşor de spus decât de făcut, având în vedere marja largă de manevră în materie de politică externă şi operaţiuni militare de care preşedinţii dispun de multă vreme, notează Reuters.

„Un Congres democrat are capacitatea de a bloca agenda legislativă internă a lui Trump, dar nu are prea multe posibilităţi de a-l împiedica pe preşedinte să-şi exercite puterile de comandant suprem”, a declarat William Wechsler, director senior al programelor pentru Orientul Mijlociu la Atlantic Council.

Principalele instrumente ale democraţilor ar putea fi anchetele, audierile de confirmare a candidaţilor propuşi de Trump şi autoritatea de a restricţiona finanţarea operaţiunilor sale externe, dar analiştii spun că influenţa lor va fi limitată.

Deşi nu a răspuns direct la întrebările Reuters privind implicaţiile alegerilor, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a declarat: „Preşedintele Trump a restabilit efectiv puterea Americii pe scena mondială… Preşedintele va continua să colaboreze cu oricine pentru a pune America pe primul loc şi pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale familiilor din întreaga ţară, iar deciziile sale de politică externă nu au fost niciodată motivate de considerente politice”, a asigurat ea.

CONFRUNTAT CU STATUTUL DE „LAME-DUCK”

Preşedinţii care intră în faza de „lame-duck” („raţă şchioapă”, expresie pentru politicienii rămaşi fără pârghii politice – n.r.), când li se interzice să candideze din nou şi îşi văd influenţa scăzând pe plan intern, s-au concentrat adesea pe afacerile internaţionale – iar mulţi analişti se aşteaptă la ceva similar şi din partea lui Trump.

Însă unii experţi văd riscul ca impulsivitatea lui Trump să ducă la o instabilitate şi mai mare în Orientul Mijlociu sau să declanşeze conflicte în alte părţi, posibil vizând Cuba, o insulă condusă de comunişti pe care a supus-o unui blocaj petrolier şi pe care a ameninţat-o în repetate rânduri.

„Dacă este provocat şi pus la colţ”, spune Laura Blumenfeld, analist de politică externă la Universitatea Johns Hopkins, „Trump ar putea alege să-şi exercite puterile prezidenţiale prin utilizarea unilaterală a forţei în străinătate”.

În ceea ce priveşte Iranul, Trump se află în faţa unor opţiuni: a lansa o nouă rundă de atacuri aeriene, a căuta o soluţie negociată sau a menţine statu quo-ul – un impas tensionat care menţine preţurile globale la energie la un nivel ridicat şi ţine vecinii din Golf în stare de alertă.

În timp ce liderii iranieni s-au bucurat pe plan intern de ceea ce consideră a fi umilirea lui Trump, persoane din Washington familiarizate cu procesul decizional spun că acesta ar putea totuşi să întreprindă acţiuni militare. O sursă a afirmat că Trump nu mai are nimic de pierdut din punct de vedere politic în acest moment.

Însă Sina Toossi, specialist în Iran la Centrul pentru Politică Internaţională din Washington, a declarat: „Escaladarea nu oferă o cale clară către victorie şi riscă să agraveze tocmai nemulţumirile economice care i-au determinat pe alegători să-i pedepsească pe republicani”.

Iar orice revenire la ostilităţi majore ar putea, de asemenea, să stârnească şi mai multă disensiune în cadrul mişcării MAGA a lui Trump, unde un număr tot mai mare de susţinători sunt nemulţumiţi de faptul că acesta şi-a încălcat promisiunea din campania electorală din 2024 de a evita intervenţiile în străinătate.

Miercuri, vicepreşedintele JD Vance s-a distanţat de politica lui Trump faţă de Iran, punând la îndoială dacă aceasta merită costurile implicate şi dând vina pe ea pentru înfrângerea electorală zdrobitoare a republicanilor.

DEMOCRAŢII VIZEAZĂ POLITICILE PRIVIND UCRAINA ŞI ISRAELUL

Preluând controlul asupra Congresului în ianuarie, democraţii vor încerca, de asemenea, să reînvie sprijinul pentru Ucraina, aflată sub presiunea lui Trump în timp ce se luptă cu o invazie rusă care durează de peste 4 ani şi jumătate.

Democraţii speră să atragă mai mulţi republicani în eforturile de aprobare a unui nou ajutor pentru Ucraina şi să construiască o majoritate care să poată rezista unui veto al lui Trump, care a oprit asistenţa directă.

Ridicarea de către Trump a sancţiunilor asupra exporturilor ruseşti de motorină a stârnit critici, inclusiv din partea unor republicani, pentru că a întărit impresia că acesta se aliază din ce în ce mai mult cu Moscova.

În acelaşi timp, democraţii doresc să-şi folosească noua putere pentru a începe să repare relaţiile cu aliaţii europeni, precum şi cu Canada, deşi analiştii spun că aleşii nu vor putea, singuri, să recâştige încrederea guvernelor zguduite de tarifele şi tacticile de presiune ale lui Trump.

Este de aşteptat, de asemenea, ca Trump să se confrunte cu un Congres mai puţin favorabil Israelului decât oricând, în timp ce unii republicani pun sub semnul întrebării sprijinul tradiţional al partidului lor pentru cel mai apropiat aliat al Washingtonului din Orientul Mijlociu.

Mulţi dintre candidaţii democraţi care au câştigat sunt progresişti care au făcut campanie împotriva ajutorului militar acordat Israelului şi a războiului americano-israelian împotriva Iranului, iar aceştia intenţionează să facă presiuni pentru încetarea asistenţei anuale de miliarde de dolari.

Trump însuşi a anunţat în ziua alegerilor că acest ajutor va fi oprit la sfârşitul anului – deşi nu este clar dacă are autoritatea legală necesară.

Campania militară a Israelului în Gaza, susţinerea acordată de prim-ministrul Benjamin Netanyahu lui Trump şi Partidului Republican, precum şi valul de violenţe al coloniştilor din Cisiordania ocupată erodaseră deja decenii de sprijin bipartizan.

În ciuda acestui fapt, dreptul de veto al lui Trump ar putea limita capacitatea democraţilor de a impune schimbări majore de politică.

În cele din urmă, majoritatea analiştilor consideră că politica externă a lui Trump pentru restul celui de-al doilea mandat va fi determinată de viziunea sa asupra locului pe care îl va ocupa în istorie, viziune care, până în prezent, s-a bazat în mare măsură pe exercitarea puterii militare în străinătate.

„Îl preocupă moştenirea pe care o va lăsa, aceea de a fi lăsat o amprentă asupra lumii, nu neapărat una pozitivă”, a declarat Ross Harrison, cercetător principal la Middle East Institute, într-o transmisiune web organizată de acest think tank din Washington.

 

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Vicepreşedintele Federaţiei şi Patronatelor Societăţilor din Construcţii: Suntem afectaţi din cauză că în România nu avem o piaţă a materiilor prime pentru industria materialelor pentru construcţii

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă/ RTZ & Partners SPRL-Filiala Bucureşti, administrator judiciar provizoriu

Ministerul Finanţelor: Ultima ediţie de toamnă a programului FIDELIS se desfăşoară în perioada 6 – 13 noiembrie 2026 şi aduce dobânzi de până la 7,75%

România U19 joacă în luna noiembrie în runda 2 din preliminariile EURO 2027. Lotul convocat de selecţionerul Ion Marin

Poluare cu produse petroliere pe Dunăre, în Portul Brăila / Autorităţile au intervenit pentru curaţarea luciului apei / Armatorul, amendat cu 50.000 de lei

Nouă alertă cu bombă într-un avion care se îndreaptă către Bucureşti – Aeronava Tarom are 102 pasageri la bord / Precizările SRI

Luca Niculescu: Când le cerem companiilor să devină mai eficiente, instituţiile statului trebuie să facă exact acelaşi efort / Este nedrept ca întreaga povară a ajustărilor economice să cadă pe umerii celor care produc valoare – VIDEO

Cluj: Băieţii care au agresat un coleg la o şcoală din Cătina, judeţul Cluj, reţinuţi

Dezbaterea „Istoria pe Viu” – România riscă să derapeze într-un regim autoritarist: „Comunismul se întoarce, are numeroase capete care răsar de peste tot şi vrea să ne tragă înapoi”/ A apăra libertatea e o decizie individuală

Alegerile Editorului

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă/ RTZ & Partners SPRL-Filiala Bucureşti, administrator judiciar provizoriu

noiembrie 6, 2026

Alegerile din SUA au reconfigurat Congresul, dar Trump continuă să deţină controlul asupra politicii externe

noiembrie 6, 2026

Ministerul Finanţelor: Ultima ediţie de toamnă a programului FIDELIS se desfăşoară în perioada 6 – 13 noiembrie 2026 şi aduce dobânzi de până la 7,75%

noiembrie 6, 2026

România U19 joacă în luna noiembrie în runda 2 din preliminariile EURO 2027. Lotul convocat de selecţionerul Ion Marin

noiembrie 6, 2026

Poluare cu produse petroliere pe Dunăre, în Portul Brăila / Autorităţile au intervenit pentru curaţarea luciului apei / Armatorul, amendat cu 50.000 de lei

noiembrie 6, 2026

Cele mai recente știri

Nouă alertă cu bombă într-un avion care se îndreaptă către Bucureşti – Aeronava Tarom are 102 pasageri la bord / Precizările SRI

noiembrie 6, 2026

Luca Niculescu: Când le cerem companiilor să devină mai eficiente, instituţiile statului trebuie să facă exact acelaşi efort / Este nedrept ca întreaga povară a ajustărilor economice să cadă pe umerii celor care produc valoare – VIDEO

noiembrie 6, 2026

Cluj: Băieţii care au agresat un coleg la o şcoală din Cătina, judeţul Cluj, reţinuţi

noiembrie 6, 2026
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.