Acordul privind resursele minerale pe care preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski intenţionau să îl semneze înaintea disputei de vineri nu este pe masă „momentan”, a declarat duminică secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, informează EFE.

„Tot ce trebuia să facă preşedintele Zelenski era să vină şi să semneze acest acord economic, iar el a decis să arunce în aer totul”, a spus Bessent într-un interviu pentru CBS, scrie Agerpres.

Secretarul Trezoreriei a fost prezent vineri la întâlnirea din Biroul Oval unde cei doi preşedinţi şi vicepreşedintele SUA, JD Vance, s-au certat în faţa camerelor de televiziune despre garanţiile de securitate în faţa Rusiei pe care Ucraina le cere.

După această confruntare, a fost anulată semnarea prevăzută pentru aceeaşi zi a acordului prin care Ucraina cedează SUA exploatarea unei părţi din resursele sale naturale şi care urma să fie un pas premergător negocierilor de pace pe care preşedintele Trump vrea să le promoveze cu Rusia.

Întrebat dacă această înţelegere este încă pe masă, Bessent a răspuns: „În acest moment, nu”.

„Cred că trebuie să vedem dacă preşedintele Zelenski vrea să avanseze. Ce rost are să existe un acord economic care va deveni irelevant dacă vrea ca lupta să continue? Preşedintele Trump vrea un acord de pace”, a spus Bessent.

Anturajul preşedintelui american îl acuză pe Zelenski că a aruncat în aer întâlnirea cu atitudinea sa, în timp ce, potrivit aliaţilor Ucrainei şi opoziţiei democrate, Casa Albă a pregătit o cursă pentru a-l ridiculiza pe preşedintele ucrainean.

Duminică, preşedintele Zelenski şi-a reiterat disponibilitatea de a semna acest acord cu SUA.

„Acordul care este pe masă va fi semnat dacă toate părţile sunt pregătite”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat presei britanice la Londra, potrivit AFP.

„Dacă am acceptat să semnăm acordul privind resursele minerale, atunci suntem gata să îl semnăm”, „suntem constructivi”, a adăugat şeful statului ucrainean, după ce Washingtonul a lansat duminică ideea că liderul ucrainean ar putea fi nevoit să plece dacă nu îşi schimbă comportamentul.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version