Gigantul chinez Alibaba respinge ferm acuzațiile potrivit cărora a oferit sprijin tehnologic armatei chineze pentru operaţiuni îndreptate împotriva Statelor Unite, potrivit unui memo al Casei Albe citat de Financial Times vineri.

Ziarul britanic nu a putut verifica independent informaţiile şi nu a publicat documentul integral, iar momentul emiterii memo-ului nu este clar. Casa Albă nu a răspuns solicitărilor de comentarii, însă FT a declarat că îşi susţine relatarea.

Alibaba a respins ferm acuzaţiile, numindu-le „complet false” şi punând la îndoială motivaţia scurgerii anonime de informaţie: „Această operaţiune de PR maliţioasă provine evident de la o voce izolată care încearcă să submineze recenta înţelegere comercială dintre preşedintele Trump şi China”, notează News.ro.

Contextul este marcat de eforturile tot mai agresive ale SUA de a limita accesul Chinei la semiconductori avansaţi necesari pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale.

Totodată, popularitatea în creştere a modelului open-source Qwen al Alibaba în Silicon Valley ar putea ameninţa modelele comerciale ale OpenAI şi Anthropic, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind o posibilă bulă în sectorul AI.

Alibaba va publica rezultatele financiare trimestriale pe 25 noiembrie, înainte de deschiderea pieţei americane.

Editor : B.E.

Share.
Exit mobile version