Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat tabăra din localitatea Vârtop, judeţul Bihor, de unde 16 copii şi 2 adulţi au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Echipele de control au găsit, printre altele, brânzeturi şi preparate din carne fără elemente de identificare şi caracterizare, carne cu starea termică schimbată, nerespectarea condiţiilor de decongelare a cărnii, spaţiile frigorifice nu erau pentru păstrarea alimentelor, ci pentru băuturi răcoritoare. Blocul alimentar a fost închis temporar până la remedierea deficienţelor, iar masa copiilor aflaţi în tabără va fi asigurată de la alte unităţi în sistem catering.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat, miercuri, că a fost făcut un control în staţiunea Vârtop din Bihor după ce mai multe persoane aflate în tabără au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară.
Cele două echipe de control s-au deplasat la Hotel Cristalin din Arieşeni unde au fost cazaţi şi au mâncat cei 59 de copii şi nouă adulţi. Reprezentanţii ANPC au menţionat că simptomele de posibilă toxiinfecţie alimentară s-au manifestat doar la grupul de Bucureşti.
Şaisprezece copii şi doi adulţi au fost internaţi în noaptea de marţi spre miercuri, iar după sosirea echipelor de control au fost trimişi la spitalul din Oradea încă zece copii şi un adult.
ANPC a precizat că aceştia nu aveau simptome, dar ISU i-a transportat la unitatea medicală pentru o evaluare medicală.
În urma controlului, comisarii ANPC au descoperit: materii prime (carne, brânzeturi, preparate din carne) fără elemente de identificare şi caracterizare; carne la care s-a schimbat starea termică; nerespectarea condiţiilor de decongelare a cărnii; materii prime la care nu se poate stabili trasabilitatea, respectiv data deschiderii; frigidere/ camera frigorifică neigienizate, cu rugină, coşuri de gunoi fără capac; spaţiile frigorifice nu erau pentru păstrarea alimentelor ci pentru băuturile răcoritoare.
De asemenea, comisarii ANPC au mai constatat că nu a fost prezentat un meniu pentru grupurile de copii, iar acesta se face în funcţie de solicitările zilnice.
”S-a dispus scoaterea definitivă din circuitul consumului uman a materiilor prime neconforme şi s-a dispus închiderea temporară a activităţii în blocul alimentar, până la remedierea deficienţelor. S-a discutat cu administratorul hotelului-restaurant ca, în perioada în care blocul alimentar va sta închis, copiilor din cele două grupuri, Bucureşti şi Timişoara, să le fie asigurată masa de la alte unităţi în sistem catering”, au precizat reprezentanţii ANPC.
Autorităţile din Bihor au activat Planul roşu de intervenţie în noaptea de marţi spre miercuri, după ce 28 de turişti din Bucureşti şi Timişoara aflaţi în tabără la Vârtop au acuzat simptome de toxiinfecţie alimentară, 16 copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital. Alţi 3 copii s-au prezentat la spital miercuri dimineaţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.