Armata ucraineană a declarat că a efectuat joi o lovitură de mare precizie asupra unui post de comandă rus din Mariino, în regiunea Kursk, unde forţele ucrainene deţin controlul în unele teritorii, după o incursiune majoră în a doua parte a anului trecut, relatează Reuters.

Armata rusă a declarat că unităţile de apărare aeriană au doborât patru rachete ucrainene în regiune, iar guvernatorul regional a spus că loviturile au avariat un bloc de locuinţe înalt şi alte clădiri dintr-un sat alăturat.

Forţele ucrainene rămân în regiunea Kursk la cinci luni după ce au trimis trupe peste graniţă, deşi armata rusă afirmă că mare parte din teritoriul pierdut a fost recucerit.

„Aceste lovituri perturbă capacitatea Federaţiei Ruse de a desfăşura activităţi teroriste împotriva civililor ucraineni nevinovaţi”, a afirmat armata ucraineană într-o declaraţie postată pe Telegram. O altă postare arată un videoclip cu ceea ce armata spune că ar fi pagube la o bază rusă din Ivanovskoe, lângă Mariino.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent relatările de pe câmpul de luptă din ambele părţi.

Guvernatorul regiunii Kursk, Aleksandr Hinştein, a declarat că lovitura asupra Ivanovskoe a spart ferestrele unei clădiri de apartamente cu mai multe etaje şi ale unor case particulare. De asemenea, au fost avariate o şcoală, o farmacie şi un magazin.
O înregistrare video arată lucrări în curs de desfăşurare pentru repararea unei faţade avariate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version