Asociațiile de protecție a mediului cer, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu, deblocarea în Camera Deputaților a Codului Silvic, arătând că actul se află în „procedură de urgență din primăvară”. Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde avertizează că adoptarea Codului Silvic este unul din jaloanele necesare pentru a primi tranșa patru din banii PNRR.

Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde declară în scrisoarea deschisă că comisiile pentru agricultură și cea juridică din Camera Deputaților „tărăgănează” includerea pe ordinea de zi a Codului Silvic și că „există tot interesul celor care sunt împotriva reformelor din sistemul silvic, nu doar să se amâne votul în plenul Camerei Deputaților până după alegeri, dar să se și retragă legea din Parlament, așa cum au cerut-o săptămâna trecută în comisia pentru mediu”.

„După alegeri, presiunea pe parlamentari scade, iar potențialul pentru amendamente toxice crește exponențial. Experiența de până acum arată că s-a întâmplat asta cu nenumărate alte legi”, se mai arată în scrisoare.

Potrivit inițiatorilor, raportul către plenul Camerei Deputaților trebuia întocmit încă din 25 mai, iar amânarea lui aduce riscul pierderii de banii din PNRR.

„Asta ca să nu pierdem și alți bani, mult mai mulți și mai importanți, cei europeni, din PNRR. Jalonul legat de codul silvic a fost depășit încă din vară, iar virarea în conturile țării a tranșei numărul patru depinde de îndeplinirea acestuia.

Codul silvic este aflat în procedură de urgență din primăvară. Vine zăpada peste noi, iar Parlamentul, prin inacțiunea sa, duce în derizoriu noțiunea de «procedură de urgență» și devine astfel complice la o gaură potențială de sute de milioane de euro. Sute de milioane de euro de care depind reforme benefice pentru noi toți”, se mai arată în scrisoare.

„În numele Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde, demers apolitic ce reunește sub umbrela sa peste 150 de organizații neguvernamentale, grupuri civice și persoane publice din toată România, prin prisma prerogativelor politice și executive pe care le aveți și buna credință de care știu că dați dovadă, vă rog să deblocați, neîntârzâiat, această situație profund nebenefică pentru interesele legitime ale cetățenilor țării noastre, prin convocarea, de urgență, a celor două comisii, dezbaterea, votul și întocmirea raportului comun, precum și adoptarea noului cod silvic de către Camera Deputaților, înainte de alegeri”, îi cer reprezentanții platformei premierului Marcel Ciolacu.

Comisia de mediu din Camera Deputaților a adoptat în unanimitate amendamentele privind noul Cod silvic, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Platforma civică. De asemenea, protejarea pădurilor din Ilfov, „piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi Bucureşti-Ilfov”, a fost menţinută în forma adoptată de către Senat.

Citește și: Primii pomi plantați pe viitoarea centură verde a Capitalei. Un ONG a depus un amendament ca centurile verzi să fie obligatorii

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version