Autor: Sala de Presă
Campioana Gloria Bistriţa a învins joi, în deplasare, formaţia Rapid Bucureşti, scor 30-29 (13-16), în ultimul meci din etapa a…
„În mandatul meu, vom aplica o politică de toleranţă zero faţă de orice formă de hărţuire sau abuz”, a transmis…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă, joi seară, că fiecare alocare din rectificarea bugetară este susţinută de o evaluare realistă a…
Biroul Politic Judeţean, PSD Timiş a decis ca Adrian Pau să ocupe funcţia de prefect, iar Vanessa Opriş să preia…
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA a aprobat, joi, contractarea unei finanţări de 800 de milioane de…
Cel mai mare deficit de personal al companiilor din România, în această perioadă, se înregistrează pe zona de vânzări, client…
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat joi, la inaugurarea Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei din cadrul…
Trei salvamontişti români – doi din cadrul Salvamont Dâmboviţa şi unu de la Salvamont Prahova – au cucerit două vârfuri…
Unul dintre răniţii în coliziunea a două trenuri în Spania a murit la spital, anunţă joi, la o zi după…
Un bărbat anchetat penal pentru fapte cu violenţă, recidivist, a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de ultraj judiciar şi încălcarea…