Casa Albă a dezminţit, vineri, că discuţiile de la Cairo privind încheierea unui armistiţiu în Gaza se apropie de eşec, afirmând că, dimpotrivă, „s-au făcut progrese”, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Avem nevoie acum ca cele două tabere să se reunească şi să lucreze la o implementare” a acordului, a declarat purtătorul de cuvânt al consiliului securităţii naţionale al Casei Albe, John Kirby.

Directorul CIA, William Burns, precum şi înaltul diplomat Brett McGurk, sunt prezenţi în Egipt pentru aceste discuţii, a confirmat John Kirby.

„Discuţiile iniţiale pe care le-am avut la Cairo noaptea trecută au fost de natură constructivă. Deci vrem să vedem acelaşi gen de dinamică continuând aici în cursul următoarelor două zile”, a declarat el.

Informaţiile din presă potrivit cărora discuţiile „se apropie de un eşec” sunt inexacte, a mai spus el.

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken s-a deplasat în Orientul Mijlociu în această săptămână şi a afirmat că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-a „confirmat că Israelul acceptă planul de compromis” al Washingtonului pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza după peste zece luni de conflict, afirmând că ţine acum de Hamas „să facă la fel”.

John Kirby a afirmat că SUA continuă să estimeze vineri că Benjamin Netanyahu a acceptat această propunere, chiar dacă liderul israelian insistă asupra prezenţei trupelor israeliene la frontiera dintre Gaza şi Egipt, un punct de divergenţă atât cu Washingtonul, cât şi cu Cairo.

Purtătorul de cuvânt american a îndemnat din nou Hamas să accepte propunerea avansată săptămâna trecută, cu prilejul discuţiilor din Qatar.

„Gândiţi-vă la ce va face acest acord pentru populaţia din Gaza. Acesta le asigură o perioadă de calm şi o potenţială încheiere a războiului, a violenţei şi a vărsărilor de sânge”, a declarat el.

„Aceasta le asigură de asemenea – datorită sfârşitului luptelor – o oportunitate incredibilă pentru noi toţi, inclusiv SUA, de a spori considerabil ajutorul umanitar care intră în Gaza”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt.

Editor : C.L.B.

Share.
Exit mobile version