Dezvoltatorii imobiliari ar putea avea un cont distinct, care va putea fi folosit doar pentru construcţia în cauză, iar cărţile funciare ar putea fi realizate pentru fiecare apartament, potrivit unui proiect de lege care va fi depus săptămâna viitoare şi care a fost analizat luni de deputați în comisia de specialitate.

Preşedintele Comisiei de administraţie a Camerei Deputaţilor, Florin Roman, a precizat că a avut loc o discuţie pe marginea proiectului de lege pentru completarea articolului 22 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii, fiind agreate toate amendamentele propuse cu scopul protejării clienţilor, informează Agerpres.

„Au fost preluate integral toate amendamentele pe care le-am propus pentru a proteja clienţii şi aici mă refer, în primul rând, la înfiinţarea acelui cont distinct la nivelul dezvoltatorului, care nu poate fi folosit decât pentru construcţia imobilului, iar plăţile din acel cont nu pot fi făcute decât pentru destinaţia respectivă şi anume ‘construcţie’ şi doar cu ştampila dirigintelui de şantier. O altă modificare importantă este trecerea promisiunii de vânzare la nivelul autorizaţiei de construire. După noua lege, dacă faci un bloc cu 20 de apartamente, va trebui să ai 20 de promisiuni de vânzare cu extras de carte funciară. Diferenţa e că înainte era un singur CF pe un singur bloc. Acum există la nivelul autorizaţiei acest extras CF pentru fiecare apartament”, a declarat Roman, la Parlament.

O altă modificare importantă prevede aceeaşi procedură şi pentru „pre-apartamentare”, a adăugat deputatul PNL.

„Adică nu mai poţi să-ţi iei o autorizaţie pentru 20 de blocuri, iar în final (…) tu să vinzi 60 de apartamente. Aceste lucruri vor trebui să respecte autorizaţia de construire”, a punctat el. Pentru avans, a adăugat Roman, nu vor exista plafoane.

„Problema avansului, după discuţii foarte, foarte lungi, a rămas să nu existe plafoane, a rămas că sumele pe care le poate plăti clientul către beneficiar se duc în acel cont şi, vă repet, ele nu pot fi cheltuite decât pentru acel apartament, acel imobil şi cu semnătura dirigintelui. (…) Din discuţiile pe care le-am avut astăzi, săptămâna viitoare va fi depus la Senat. E posibil ca tot săptămâna viitoare să iasă de la Senat şi să vină la Camera Deputaţilor”, a transmis Florin Roman.

Proiectul instituie o serie de obligaţii investitorilor pe care îi defineşte ca fiind persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii sau intervenţii la construcţiile existente în sensul legii, precum şi cei care dezvoltă proiecte imobiliare de tip condominiu sau locuinţe individuale în vederea înstrăinării, numiţi în continuare dezvoltatori.

Deputatul PNL Florin Roman a cerut PSD și liderului partidului Marcel Ciolacu, în luna octombrie, anul trecut, ca deputații social-democrați să voteze proiectul de lege al PNL depus din 2019 în Parlament privind imobiliarele, care nu ar fi permis un scandal Nordis. 

El susținea atunci că „scandalul Nordis, care scoate la iveală o schemă financiară, prin care zeci de păgubiţi reclamă ca au fost ţepuiţi, de o firmă apropiată de PSD, ar fi fost evitat, dacă majoritatea PSD din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor nu ar fi blocat în sertar un proiect de lege liberal”. 

Social-democrații au reacționat atunci arătând că „este o nouă dezinformare marca PNL”, la fel cum „au minţit” că PSD le blochează proiectele cu pensiile militare. 

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version