Premierul Marcel Ciolacu spune că niciun ministru nu mai poate propune modificări fiscale fără să să aibă un acord cu mediul de afaceri și cu societatea civilă. El a dat ca exemplu proiectul Ministerului de Finanțe privind CNP-ul fiscal, în baza căruia românii să poată face cumpărături online.

„În Guvern nu mai poate intra de acum înainte vreo modificare de natură fiscală fără să existe în prealabil o consultare publică finalizată și un acord cu mediul privat și societatea civilă”.

„Încep cu un mesaj prin care reamintesc prioritățile acestui Guvern, pentru că aud prea multe discuții în ultimele zile despre linii roșii… sau galbene. Acest Guvern nu este al vreunui partid, este al României! Iar prioritățile noastre sunt susținerea tuturor companiilor românești, derularea celui mai mare plan de investiții publice din ultimii 35 de ani, protejarea populației în fața speculei și creșterea veniturilor românilor”, a spus premierul în debutul ședinței de Guvern.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„O altă decizie majoră este că în Guvern nu mai poate intra de acum înainte vreo modificare de natură fiscală fără să existe în prealabil o consultare publică finalizată și un acord cu mediul privat și societatea civilă. Nici dl Boloș, nici alți miniștri nu pot veni cu proiecte în acest sens, cum ar fi CNP-ul fiscal, de exemplu, până când nu parcurg acest traseu. Cred că așa e corect și aceasta este așteptarea românilor”, a continuat el.

Ciolacu a mai anunțat despăgubiri pentru agricultorii afectați de secetă.

„Atunci când sunt probleme, cum este acum cu seceta, trebuie să intervenim rapid ca să-i ajutăm pe cei aflați în necaz, adică pe fermierii noștri. Mâine, voi merge cu ministrul Agriculturii pentru a evalua situația pagubelor în teren ca să avem o imagine clară asupra banilor pe care trebuie să-i acordăm agricultorilor afectați”, a spus Ciolacu.

Editor : M.B.

Share.
Exit mobile version